Mircea Lucescu, aproape de un transfer colosal. Momentul în care l-a vrut pe Buffon la Șahtior: "Am vorbit cu agentul lui"

Valentin Pîrcălabu Publicat: 22 aprilie 2020, 11:44

Comentarii
Mircea Lucescu, aproape de un transfer colosal. Momentul în care l-a vrut pe Buffon la Șahtior: "Am vorbit cu agentul lui"

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Tehnicianul român a mers în Italia pentru a negocia transferul, însă s-a lovit de un refuz. Buffon a rămas la Juventus, în speranța că își va îndeplini visul cel mare: câștigarea UEFA Champions League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"În 2013, am venit în Italia pentru a discuta cu agentul lui. Aveam o problemă cu postul de portar, aşa că m-am gândit la Buffon. Mă gândeam că este jucătorul potrivit. Nu ne temeam de concurenţă, eram de nivel european. L-am respectat întotdeauna, dar din păcate nu l-am putut cumpăra pentru că a rămas să-şi urmeze visul: Liga Campionilor cu Juventus. După şapte ani de la această întâmplare, el încă joacă”, a spus Mircea Lucescu pentru TuttoJuve.com.

Gigi Buffon își prelungește contractul cu Juventus

Cu toate că a ajuns la 42 de ani, Gigi Buffon n-are de gând să se retragă. Veteranul din poarta lui Juventus a decis să își prelungească contractul până în iunie 2021.

Jurnaliștii de la Tuttosport au făcut anunțul în privința lui Buffon și susțin că oficialii lui Juventus îl văd în continuare pe portar ca "pe un stâlp al vestiarului". În acest sezon, Buffon a bifat doar șapte apariții în Serie A, a fost titular în meciurile din Coppa Italia și a evoluat în victoria 2-0 cu Bayer Leverkusen, din Champions League.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04 16 aug.

Nu a mai rezistat şi i-a luat apărarea colegului său după Rapid – Dinamo: „Vă garantez că e cel mai bun din România!”

0:02 16 aug.

Andrei Nicolescu ignoră orice statistică de la victoria pe Giulești: „Rapid s-a apărat pe două linii, noi am controlat meciul!”

0:01 16 aug.

Nuno Campos le-a dedicat lor victoria, după ce „câinii” au „rupt blestemul” în Giuleşti! Ce a spus despre Karamoko

23:41

„Eram sigur” Mărturisirea lui Karamoko, eroul lui Dinamo din derby-ul cu Rapid!

23:36

Reacția lui Cătălin Cîrjan, după ce Dinamo a câștigat pe Giulești: „Am știut să suferim! Pentru mine, o victorie ca oricare alta”

23:23

Rapid – Dinamo 0-1. „Câinii” au trecut pe primul loc! Karamoko le-a adus prima victorie în Giuleşti după 12 ani

1 E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie” 2 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile 3 Foto„Îmi cer scuze.” Anunţul făcut de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanţa istorică 4 EXCLUSIVCe mesaj i-a trimis Pan Zhanle lui David Popovici după ce a fost aproape de recordul lui mondial 5 David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse” 6 Primul jucător care a plecat de la CFR Cluj după venirea lui Marius Şumudică: „Nu face parte din planurile mele. E liber”
Citește și