Mircea Lucescu (77 ani) este un car de nervi chiar şi după victorii. Dinamo Kiev a câştigat meciul cu Kryvbas, scor 3-1, însă marele antrenor român s-a enervat din cauza criticilor primite în ultima perioadă.
„Le-am cerut jucătorilor să o ia de la zero, uitând de jocurile din Europa League și de toate dificultățile. Avem o grupă puternică în Europa League: Fenerbahce este pe primul loc în campionat, Rennes se luptă pentru locul doi.
Mircea Lucescu, un car de nervi chiar şi după victorii
Dar suntem profesioniști și trebuie să revenim la jocul pe care l-am arătat, pentru că ei așteaptă rezultate și un joc bun de la noi. Prin urmare, le-am spus băieților să treacă peste probleme și să arate altfel.
Am avut greșeli legate de logistică: probabil că era mai bine să rămânem la Lodz și să continuăm antrenamentele acolo pentru a ne mișca mai puțin. Am jucat în condiții egale în meciul pierdut cu Benfica – acum această echipă dă dovadă de un nivel foarte înalt și îi zdrobește pe toți cei din campionat.
Mircea Lucescu: “Greșelile făcute au lovit echipa din punct de vedere psihologic!“
Am crezut că putem învinge Benfica în calificarea pentru Liga Campionilor și înfrângerea ne-a uluit. Cred că declinul nostru s-a datorat în mare măsură necalificării în Liga Campionilor. Sper că dificultățile vor rămâne în urmă. Am arătat bine în toate meciurile, am controlat mingea. Dar ce cadouri le-am făcut rivalilor din Europa League nu s-au adăugat decât la aspectele negative.
Greșelile făcute au lovit echipa din punct de vedere psihologic, au dus la o lipsă de concentrare în momentele de joc. Este greu să faci față când aștepți sprijin și ajutor și tot ce primești sunt critici. Le-am cerut jucătorilor să-mi asculte aprecierile, nu aprecierile presei”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit sport.ua.
Mircea Lucescu, discurs incredibil după ce Dinamo Kiev a fost eliminată din Europa League
Mircea Lucescu (77 ani) a avut un discurs incredibil după ce Dinamo Kiev a fost eliminată din Europa League. Antrenorul român vrea victoria în ultima etapă din faza grupelor, când echipa sa o va întâlni pe Fenerbahce.
Dinamo Kiev a reuşit doar un egal la Larnaca, cu AEK, scor 3-3. Ucrainenii au fost conduşi cu 3-1 şi au egalat cu o dublă a lui Garmash, în minutele 82 şi 90+2. Nu a fost suficient, iar gruparea pregătită de „Il Luce” părăseşte cupele europene.
„Am meritat mai mult! Am pierdut din cauza unor greşeli stupide. Am pierdut dueluri, iar adversarii au profitat şi au marcat trei goluri. Felicitări lor.
Noi avem un meci important împotriva lui Fenerbahce, unde că trebuie să demonstrăm că suntem cea mai bună echipă din grupă. Nu am avut rezultate bune, dar am avut meciuri bune.
Mâine ne întoarcem în Ucraina. Avem meci în campionat şi să ştiţi că nu este uşor să călătoreşti 10 ore de mai multe ori pe săptămână”, a declarat Mircea Lucescu la conferinţa de presă, citat de sport.ua.
- Mircea Lucescu, un car de nervi chiar şi după victorii
- Anunţul făcut după Dinamo Kiev – Kryvbas 3-1
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Scandalul continuă! Senegal a prezentat Cupa Africii pe Stade de France după ce a fost deposedată de trofeu
- „Ronaldo al spaniolilor”. Jucătorul care a primit nota 10, după ce Spania a dat recital cu Serbia
- Lionel Messi, rezervă în amicalul câștigat la limită de Argentina. Jucătorii adverși s-au „bătut” pe tricoul lui
- Olanda – Norvegia 2-1. Victorie la Amsterdam pentru „Portocala Mecanică”. Spectacol în Elveția – Germania. Rezultatele serii
- Naționala U21 a Angliei, aproape de o rușine istorică în preliminariile EURO 2027! A evitat eșecul în minutul 90
































