Jucătorul în vârstă de 28 de ani a primit iniţial îngrijiri de la staff-ul medical al clubului Wigan, după care a fost transportat la spital, informează news.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Panică în Anglia! Un jucător s-a prăbușit pe teren la antrenament

El este acum în stare stabilă şi comunică fără probleme cu familia sa, cu angajaţii spitalului şi cu medicii clubului.

“Prioritatea absolută a tuturor celor care au legătură cu Wigan este sănătatea lui Charlie şi susţinerea sa şi a familiei sale. Apreciem eforturile angajaţilor din sistemul sanitar, care au avut o reacţie excelentă şi au grijă de Charlie în colaborare cu echipa noastră medicală. Cerem politicos să i se respecte intimitatea lui Charlie. La momentul potrivit vom oferi alte detalii pentru suporterii noştri”, a declarat Mal Brannigan, conducător al clubului Wigan.

Wyke va continua să fie monitorizat în perioada următoare. Fotbalistul de 28 de ani se află la Wigan (liga a treia din Anglia) din iulie 2021, când s-a transferat de la Sunderland.

Cine este Charlie Wyke

Charlie Wyke, atacant, a bifat 17 meciuri în acest sezon la Wigan, în toate competițiile, reușind să înscrie cinci goluri. El nu a făcut parte din lotul echipei la ultima partidă, disputată pe 23 noiembrie, cu Cambridge United, scor 2-2.

Charlie Wyke a mai jucat pentru Middlesbrough, Kettering, Hartlepool, Wimbledon, Carlisle United, Bradford și Sunderland. Contracul său cu Wigan expiră în 2024.

300.000 de euro valorează Charilie Wyke, potrivit transfermarkt.com.