Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) pregăteşte o plângere în baza legislaţiei elveţiene împotriva preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru „administrare neloială”, din cauza planului său abandonat de a deschide Cupa Mondială către investitori privaţi, a declarat joi o sursă apropiată situaţiei, informează AFP.
Derulat în secret înainte de a fi dezvăluit şi, ulterior, abandonat în această vară, proiectul „a adus prejudicii directe şi concrete reputaţiei FIFA”, a afirmat forul fotbalistic european într-o sesizare preliminară depusă la instanţele din Florida.
UEFA ia măsuri împotriva lui Infantino
În acest document de 60 de pagini obţinut de AFP, UEFA precizează că demersul vizează susţinerea unor „proceduri în străinătate”, care urmează să fie iniţiate ulterior în instanţele elveţiene, odată ce filialele înfiinţate de FIFA în Statele Unite pentru Cupa Mondială 2026 vor fi dezvăluit detaliile proiectului.
Fără un calendar precis, potrivit unei surse apropiate situaţiei, UEFA intenţionează să ia măsuri împotriva lui Gianni Infantino pentru „administrare neloială”, o infracţiune pasibilă de o pedeapsă de cinci ani de închisoare, care necesită demonstrarea faptului că acesta a prejudiciat în mod intenţionat interesele FIFA.
În acest scop, forul fotbalistic european se bazează pe planul oficialului italo-elveţian de a gestiona veniturile Cupei Mondiale printr-o companie deschisă investitorilor privaţi, o iniţiativă prezentată de FIFA la sfârşitul lunii iulie drept o modalitate de a „debloca potenţialul comercial” al competiţiei sale emblematice.
Potrivit UEFA, „a fost, în realitate, un vehicul menit să le permită lui Infantino” şi „unui cerc restrâns de apropiaţi”, inclusiv lui Joshua Kushner, fratele ginerelui lui Donald Trump, „să dobândească o participaţie permanentă în cele mai valoroase active ale FIFA şi să profite de pe urma acestora, în detrimentul FIFA, al membrilor săi şi al celorlalte părţi interesate din familia fotbalului”.
În documentul său, organismul european se bazează în special pe criticile formulate de Carlos Cordeiro, un bancher de investiţii devenit consilier al lui Gianni Infantino, care a demisionat, descriind acordul drept o „mişcare proastă pentru fotbal”.
Agerpres
- Rafa Leao pleacă de la AC Milan: italienii au acceptat ultima ofertă! Un club din Premier League încearcă să-l deturneze
- PSV i-a decis soarta lui Dennis Man! Ce se poate întâmpla cu fotbalistul român în această vară
- Ultimul pariu al lui Mircea Lucescu la naţională, transfer în Serie A la 19 ani!
- Răzvan Burleanu a anunţat că FRF nu îl va susţine pe Gianni Infantino pentru un nou mandat: „Suntem chemaţi să apărăm fotbalul”
- Decizia drastică luată de Zeljko Kopic după ce a semnat cu Wieczysta Cracovia
































