Povestea singurului român campion mondial la fotbal: ”Nu te mai întoarce, rușii nu ne iubesc deloc! Ne trimit în Siberia!!

Autograful lui ”Jupp” Posipal, pe un plic cu firma de mobilă la care a lucrat după ce s-a retras din fotbal

Tatăl, Peter, german, ținea o brutărie în Lugojul interbelic. Mama, Ana Maria Hillier, unguroaică. Aici s-a născut Josef Poszipal, la mijloc de iunie, 1927. Pentru a face povestea mai frumoasă, unii spun că marele Zoltan Czibor, cu care avea să se întâlnească, peste ani, în finala de la Berna, ar fi văzut lumina zilei tot pe aceste meleaguri și, mai mult, că ar fi fost colegi la ”Vulturii”, dar totul e greu de demonstrat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La 11 ani, rămâne orfan de tată. Până la 17, când emigrează în Germania, o ajută pe Ana Maria. Nu ajunge pe front – deși nemții îl ceruseră, considerându-l un ”tânăr etnic german”, ci într-o fabrică de armament, la Hanovra. Plecase să se facă lăcătuș, a acceptat meseria asta nouă pentru bani, deși toată viața avea să regrete că a produs gloanțe ce i-au ucis semenii.

Jucase fotbal în România, așa că s-a băgat, imediat, la ”Weissen Adler”, o trupă formată exclusiv din refugiați din Europa de Est. A trecut la TSV Badenstedt, apoi a câștigat Oberliga Niedersachse, cu Linden 07.

În 1945, la terminarea celui de-la Doilea Război Mondial, vrea să emigreze în Statele Unite. Dar s-ar întoarce și-n țară, îi e dor de mamă. Primește de la aceasta o scrisoare: ”Nu te întoarce acasă! Rușii nu ne iubesc și ne trimit în Siberia! Toți cei care au colaborat cu nemții ajung acolo! Nu vreau să te văd mort printr-un lagăr!” Nu avea să-și mai vadă, niciodată, unicul părinte aflat în viață!

Sepp Herberger nu știe că e din România și vrea să-l ia la națională!

Reclamă

În 1947 semnează primul său angajament ”adevărat”, cu Arminia Hannover, unde, ca atacant, punctează de 17 ori în 42 de meciuri. E cunoscut drept Berwanger, acesta e numele sub care s-a ascuns până acum. Trece la Hamburger SV, unde va cunoaște consacrarea, dar ajunge fundaș. Antrenorul Georg Knopfle își dă rapid seama că omul poate evolua aproape pe orice post. Devine ”Jupp” Posipal. Antrenorul naționalei Germaniei, uriașul Sepp Herberger, vrea să-l convoace la echipa națională, la finele lui 1950, dar află, cu stupoare, că ”Jupp” nu e cetățean german. Se fac toate actele, debutul vine contra Turciei, la Berlin, în 1951. E un fundaș senzațional, extrem de iubit în urbe după ce se spune că iar fi refuzat pe cei de la… Real Madrid! 1953 îl găsește în Selecționata Lumii, pe ”Wembley”, contra Angliei. Are grijă de Nathaniel ”Nat” Lofthouse, un fotbalist fenomenal, care avea să adune peste 450 de meciuri la Bolton, singura echipă din carieră, cu 255 de goluri.

A fost unic și cu o inimă imensă. Un model de corectitudine și de calitate umană în afara terenului
Uwe Seeler

Sepp îl iubește mult. Ajunge la Campionatul Mondial din Elveția, 1954. RFG e în grupă cu Ungaria, una dintre cele mai bune garnituri din istoria fotbalului, cu Grosics, Nandor Hidegkuti, Kocsis, Zakarias, Csibor ori Puskas, campioni olimpici în 1952, la Helsinki. 8-3 la primul meci!!! Apoi, ambele grupări ajung în finala de la Berna. După ce e accidentat și nu poate juca contra Iugoslaviei, Herberger îl bagă îl locul său pe Werner Liebrich, de la Kaiserslautern. Flăcăul se descurcă de minune, așa că la revenire ”Jupp” trebuie să joace fundaș dreapta în semifinală și în ultimul act. Ce tehnician ar fi făcut asta la un astfel de nivel și la așa o competiție, dacă nu se baza pe Posipal și dacă nu știa exact ce poate?

Meciul e rămas în istorie drept ”Miracolul de la Berna”. Germanii, conduși de imensul Fritz Walter (n.r. – și el rămas scăpat din Lagărul de la Sighet, la finele celui de-al Doilea Război Mondial), întorc de la 0-2 în primele minute și termină 3-2, pe o ploaie ce bate non-stop peste arena ”Wankdorf”. Înaintea jocului, maghiarii erau neînvinși de patru ani și 33 de zile, iar una dintre ultimele ”victime” fusese naționala Angliei, 6-3. Josef ”Jupp” Posipal devine primul și singurul jucător român campion mondial. ”Când am trecut prin Allgau, localnicii ne-au aruncat cu prânză în comparftiment. La Hamburg, pe mine și pe colegul meu ne-au așteptat sute de mii de oameni și ne-au luat pe sus. Ca premiu, am încasat de la federație 200 de mărci pentru fiecare dintre cele cinci meciuri de la Cupa Mondială, 2.500 pentru victorie și un apartament de trei camere în Hamburg. Firma pentru care lucram mi-a dăruit o motocicletă”, avea să spună Posipal.

În 1956 s-a retras de la națională (n.r. – 15 septembrie, contra Rusiei), după 32 de meciuri și un gol înscris, doi ani mai târziu a făcut-o și de la echipa de club, contra Spartei Praga, cu 80.000 de suflete la meci. L-au uns cetățean de onoare al Hamburgului.
Dar gloanțele din tinerețe nu-i dau pace. Intră-n depresie, are probleme psihice. Ajunge la medic, suferă un accident și nu mai vorbește aproape deloc. Se stinge pe 21 februarie 1997, din cauza unor probleme cardiace. 69 de ani.

Căsătorit cu Gisela, ”Jupp” lăsa în urmă doi băieți. Unul dintre ei, Peer, avea să joace, cu destul succes, la Eintracht Braunschweig. Patrick, fiul lui și nepotul lui ”Jupp”, are 1,89 m și evoluează la VfB Oldenburg, în Regionalliga Nord, al patrulea eșalon al fotbalului german.