Reacţia preşedintelui Igor Surkis, după demisia lui Mircea Lucescu! Cine e noul antrenor al lui Dinamo Kiev

Dan Roșu Publicat: 4 noiembrie 2023, 13:10

Comentarii
Reacţia preşedintelui Igor Surkis, după demisia lui Mircea Lucescu! Cine e noul antrenor al lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu, în timpul unei conferinţe de presă - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Igor Surkis a avut o primă reacţie după demisia lui Mircea Lucescu de la Dinamo Kiev, venită vineri, după eşecul 0-1 cu rivala Şahtior Doneţk. Lucescu părăseşte Ucraina la 78 de ani şi locul lui va fi luat de Oleksandr Shovkovskyi, legendarul portar al ucrainenilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă Mircea Lucescu a anunţat iniţial că renunţă la cariera de antrenor, Il Luce a revenit şi a lăsat de înţeles că nu vrea să se despartă de fotbal, sportul care i-a adus 35 de trofee în carieră.

Reacţia preşedintelui Igor Surkis, după demisia lui Mircea Lucescu

„Sunt foarte recunoscător pentru munca depusă de Mircea Lucescu la Dinamo Kiev. Pe lângă prezenţa în Liga Campionilor şi trofeele câştigate, vorbim despre experienţă şi felul în care a ajutat acest club.

Nu numai că a avut rezultate, dar Lucescu a şi antrenat jucători talentaţi. Mircea Lucescu a avut încredere totală din partea clubului şi noi eram pregătiţi să aşteptăm construcţia unei noi echipe care să lupte pentru campionat şi cupele europene.

Dar a fost decizia lui şi am fost forţaţi să acceptăm poziţia lui de antrenor. Sper că experienţa pe care a lăsat-o în urmă aici să ajute noul staff şi jucătorii să atingă un nou nivel”, a spus Surkis, citat de sport.ua.

Reclamă
Reclamă

Momente uriaşe cu Mircea Lucescu în prim-plan

Antrenorul de 78 de ani a avut parte de o surpriză din partea jucătorilor de la Şahtior, o parte dintre ei fiind promovaţi chiar de Lucescu. Aceştia s-au despărţit de el cu un „moment de mare recunoştinţă”.

Lucescu a câştigat 22 de titluri cu Şahtior, dintre care opt campionate şi Cupa UEFA din 2008-2009. El va rămâne o figură de marcă în istoria „minerilor”, chiar dacă şi-a încheiat cariera la rivala din Ucraina, Dinamo Kiev.

”Am vrut să rămân să joc meciul ăsta cu Șahtior. Am început cu ei și am vrut să termin cu ei. Voiam să termin cu o victorie împotriva lor. M-am despărțit de jucători după meci. I-am îmbrățișat și le-am mulțumit.

Reclamă

Și în cabina lui Șahtior a fost un moment de mare recunștință. Erau jucători care au debutat cu mine. Toți erau acolo. După 8 ani, i-am reîntâlnit. Le-am mulțumit pentru tot.

Să stai 15 ani în fotbalul din Ucraina înseamnă foarte mult. A fost un moment dificil (n.r. războiul din Ucraina). Nu am vrut să renunț și să par un laș din cauza acestei situații!”, a spus Lucescu, citat de digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:32

Emma Răducanu e OUT şi de la US Open

10:31

Universitatea Craiova, refuzată de Dinamo. „Câinii” cer 3 milioane de euro pentru un om de bază

10:26

Anunţul clar făcut de tatăl lui Neymar! Ce se întâmplă cu starul brazilian

9:39

Jucătoarea care o admira pe Simona Halep e noul star din WTA! Parcurs fabulos la Washington

9:09

Xabi Alonso, marcat de aventura de la Real Madrid: „Am o cicatrice, dar se vindecă”

9:03

Ilie Dumitrescu nu s-a ferit! Marea problemă de la FCSB: „Nu trebuie să iasă Gigi Becali să ne confirme”

1 „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal 2 Oficial. Meciul CFR Cluj – U Cluj a fost amânat. Când a fost reprogramat de LPF 3 Oficial. FCSB a transferat un nou portar. Mutare surpriză făcută de Gigi Becali 4 VideoFCSB, aproape de un nou transfer important! Jucătorul e la București și Becali îl așteaptă la negocieri 5 Jovo Lukic pleacă de la U Cluj pentru o sumă record! 6 OUT! Becali l-a executat în direct pe jucătorul de la FCSB: „Ăsta nu-i fotbalist. Îl dau gratis!”
Citește și