Real Madrid a fost învinsă surprinzător de Athletic Bilbao, în semifinalele Supercupei Spaniei. În campionat, bascii sunt doar pe locul 12!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Real Madrid a ratat finala Supercupei contra Barcelonei

Real a pierdut după 10 meciuri. Era însă să fie umilită de Bilbao, care a condus cu 2-0. Raul Garcia a reuşit o dublă înainte de pauză.

Benzema a relansat meciul în minutul 73. Madrilenii nu au reuşit să ducă meciul în prelungiri şi au părăsit competiţia, care de anul acesta se joacă într-un nou format, cu patru echipe. Meciul s-a desfăşurat la Malaga, pe stadionul La Rosaleda.

Real Madrid acuză arbitrajul după meciul cu Athletic Bilbao

Real Madrid a primit o lovitură dură încă dinaintea partidei. Căpitanul Sergio Ramos a acuzat probleme medicale şi nu a mai făcut parte din lot.

Nici de arbitraj nu au fost încântaţi cei de la Real. Fosta glorie a clubului, Emilio Butragueno, în prezent director la clubul de pe Bernabeu, a acuzat dur arbitrajul.