Ronaldo și Messi puteau fi în aceeași echipă: ”Barcelona a fost încântată de această idee”
Ronaldo nu era lăsat să plece de Sir Alex Ferguson, antrenorul lui Manchester United, iar în tranzacție intrase și Barcelona. În cele din urmă, decizia lui Cristiano a contat și el a ajuns la Real în vara anului 2009.
Calderon: ”Barcelona a fost încântată de această idee”
"A fost o operațiune extrem de dificilă, negocierile au mers foarte greu. Manchester United nu voia să-l piardă pe Cristiano, dar noi am reușit să îl convingem în cele din urmă să vină.
Cel care l-a împiedicat pe Cristiano să vină la Madrid a fost Sir Alex Ferguson. Nu îi plăcea de Real Madrid, deoarece noi eram un mare rival pentru United. Real a câștigat multe trofee de-a lungul timpului și eram o amenințare pentru ei. Așa că i l-a oferit Barcelonei pe Ronaldo.
Evident, Barcelona a fost foarte încântată de această idee, dar Cristiano a fost categoric, știa că vrea la Real Madrid, așa că am semnat și am plătit suma de transfer", a povestit Caldero pentru AS.
Cristiano Ronaldo a înscris 450 de goluri pentru Real Madrid în perioada 2009-2018. El a câștigat de patru ori Liga Campionilor și de două ori campionatul Spaniei, acestea fiind cele mai importante trofee din palmaresul portughezului în perioada petrecută la Real.