După meci, tehnicianul român s-a dezlănțuit la adresa arbitrajului.
„E evident ce se va întâmpla dacă vorbesc despre asta. Eu nu îmi amintesc să fi câștigat vreun meci când am fost ajutat. Astăzi a fost ca un meci de baschet, pur și simplu nu pot spune nimic despre maniera de arbitraj. Când ne atingeam adversarii, fluiera imediat.
În prima repriză s-a uitat 3 minute la VAR, dar a dat un singur minut de prelungire. În repriza secundă, cu multe pauze, goluri, schimbări, a prelungit 4 minute. Eu vreau doar să fim lăsați să jucăm, echipa mea nu are nevoie de altceva”, a spus Șumudică după meci.
Radamel Falcao a fost într-o seară de grație împotriva echipei la care Alexandru Maxim și Junior Morais au fost titulari. "El Tigre" a contribuit la toate golurile gazdelor.
"Cred că e foarte ușor să câștigi așa, e foarte ușor să joci în condițiile astea. S-a acordat un penalty împotriva noastră la un fault inexistent. Nu știu ce au analizat. Dintr-odată ne-am văzut conduși cu 1-0. Apoi au fost și câteva greșeli ale elevilor mei, dar e de înțeles, a fost primul meci.
Am doar 16 jucători în lot, sunt jucători care au devenit liber. Avem nevoie de transferuri, de jucători cu calitate. Trebuie să fim însă atenți, să selectăm cu grijă. Nu avem puterea financiară să aruncăm cu banii, dar va trebui să cheltuim dacă vrem să aducem jucători buni, care să intre direct titulari", a mai spus Șumudică.
- Galatasaray - Gaziantep 3-1
- Atacuri ale lui Marius Șumudică
- Canada - Maroc e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Paraguay - Franța se sâmbătă spre duminică noapte, de la ora 00:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Fotbalistul debutat la națională de Mircea Lucescu, aproape de transferul în Anglia: „Suntem în negocieri”
- Andrei Coubiș, pe lista unui club de top după evoluțiile de la U Cluj! Cine îl dorește pe stoperul de 1,2 milioane de euro
- Albion Rrahmani pleacă de la Sparta Praga! Cât primește Rapidul după ce atacantul va semna în Serie A
- Nicolae Stanciu, un nou gol la Dalian Yingbo!
- Fostul antrenor al lui Radu Drăgușin, prezentat la echipa lui Cristiano Ronaldo! Anunțul oficialilor de la Al-Nassr


































