"Mă bucură faptul că am văzut că UEFA, FIFA, cele trei federaţii naţionale, din Anglia, Italia şi Spania, împreună cu cele trei ligi profesioniste din aceste ţări împărtăşesc acelaşi punct de vedere şi anume că această competiţie poate să distrugă modelul european al sportului, care este bazat pe un sistem de retrogradare-promovare şi totdată pe principiul solidarităţii.
Super Liga Europei | Răzvan Burleanu: "Au interese exclusiv financiare"
Din punctul meu de vedere, cluburile care vor face pasul spre această competiţie au interese exclusiv financiare şi nu sunt absolut deloc interesate de pasiunea suporterilor, de investiţiile în propriile academii, altfel spus tratează echipele de fotbal – şi mă refer acum la acţionariatul acestor cluburi – doar ca un produs de entertainment. Şi o să înţelegem de ce cele mai multe dintre cluburile care fac parte din acest grup în momentul de faţă, din cele 12, sunt deţinute de capital american.
Prin urmare, nu cred că pe termen mediu şi lung o asemena competiţie poate să aibă succes, mai ales că atât UEFA, FIFA, cât şi cele trei asociaţii naţionale şi ligile din ţările respective au avut o poziţie fermă: orice club care va participa în această competiţie va fi exclus, atât din competiţiile europene, cât şi din competiţiile interne", a declarat Burleanu, la Europa FM.
Super Liga Europei | Cele 12 cluburi fondatoare
Proiectul Super Ligii Europei a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare. "Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.
Super Liga Europei | Care va fi formatul competiţiei
Liga va avea 20 de echipe – cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.
Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.
