Tragedie pe un stadion din El Salvador! Cel puţin nouă persoane au murit în urma unei busculade pe un stadion de fotbal din capitala El Salvador, San Salvador, au anunţat autorităţile, citate de BBC.
Poliţia a precizat că printre morţi se numără şapte bărbaţi şi două femei, toate victimele având vârsta de peste 18 ani.
Tragedie pe un stadion din El Salvador
Busculada a avut loc în timpul unui meci între echipa locală Alianza şi echipa Fas, cu sediul în Santa Ana, pe stadionul Monumental. Meciul a fost suspendat după aproximativ 10 minute.
Dezastrul ar fi avut loc după ce a început un număr mare de fani au încercat să intre în incintă după ce porţile fuseseră închise.
Cele două echipe se confruntau într-un meci din sferturile de finală ale primei divizii din ţară, iar imaginile difuzate de presa locală par să arate fanii încercând să dărâme baricadele de la intrarea pe stadion.
Imaginile difuzate arătau persoane care se îndreptau spre terenul de joc, unde au primit îngrijiri medicale, în timp ce presa locală transmisese anterior imagini în direct ale busculadei.
Ministrul sănătăţii din El Salvador, Francisco Alabi, a transmis pe Twitter că guvernul a trimis ambulanţe de la spitalele din apropiere la stadion, răniţii fiind trimişi la diferite instituţii publice pentru tratament.
Alabi a cerut, de asemenea, ca publicul să evacueze cu prudenţă zona pentru a facilita accesul echipelor medicale la îngrijiri.
- Tragedie pe un stadion din El Salvador!
- Cel puțin nouă persoane au murit
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Jose Mourinho, verdict fără menajamente, după ce Real a „spulberat-o” pe Schalke! Ce a spus despre Mbappe şi Diomande
- Manchester City a decis transferul lui Rodri
- Genoa lui Dan Şucu a dispus fără probleme de Ascoli, scor 4-1
- Yan Diomande a debutat la Real Madrid! Ce notă a primit jucătorul pentru care Perez a plătit 125 de milioane de euro
- Kylian Mbappe, „letal”! A profitat de o eroare a nemţilor şi a deschis scorul cu Schalke


































