Unde a fost surprins Leo Messi chiar în timpul galei Balonului de Aur
În timp ce starurile din fotbalul mondial erau prezente la Londra, acolo unde avea loc gala Balonului de Aur, Leo Messi, unul dintre nominalizaţi, a decis să nu vină până în Anglia pentru ceremonie. Superstarul argentinian a fost surprins la un alt eveniment, legat tot de fotbal.
Cunoscut ca fiind un om familist, care a fost alături de cei mici în aventurile lor pe care le-au avut până acum, Leo Messi a decis să fie prezent la competiţia care îi poartă numele.
Leo Messi a preferat să fie alături de juniorii de la „Cupa Messi”
„Cupa Messi”, cea care îi poartă numele starului de la Inter Miami, se desfăşoară în aceste zile şi printre tinerii fotbalişti care sunt prezenţi acolo se numără şi fiul starului argentinian, Matteo Messi. Imaginile din America îl arată pe atacant cum este printre cei care îi urmăresc pe puştii ce speră să ajungă să-şi trăiască visul.
Partida pe care a urmărit-o s-a disputat între Boca Juniors şi Cornellà, la Fort Lauderdale, un oraş din Florida.
Leo Messi at MESSI CUP instead of Ballon d’Or ceremony https://t.co/aaj8QTFrKE
— All About Argentina 🛎🇦🇷 (@AlbicelesteTalk) October 26, 2026
Cupa Messi, la a doua ediţie
Cupa Messi, turneul de fotbal juvenil organizat în parteneriat cu Lionel Messi, a ajuns la a doua ediție și se desfășoară în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie 2026, la Miami, în Statele Unite. Competiția reunește 16 echipe U16 ale unor cluburi importante din fotbalul mondial, printre care Barcelona, Manchester City, Chelsea, Inter, Ajax, Arsenal, Atletico Madrid, Benfica, River Plate, Boca Juniors și Inter Miami.
Turneul a crescut considerabil față de ediția inaugurală din 2025, când au participat doar opt formații, iar River Plate a cucerit trofeul. În total, sunt programate 48 de meciuri, iar obiectivul competiției este de a le oferi un cadru de afirmare unora dintre cei mai promițători tineri fotbaliști.
Formatul competiției este unul inedit: cele 16 echipe sunt împărțite în patru grupe de câte patru, iar fiecare formație dispută trei meciuri în prima fază. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în lupta pentru Cupa de Aur, care stabilește locurile 1-8, în timp ce echipele de pe pozițiile a treia și a patra vor concura pentru Cupa de Argint, destinată locurilor 9-16.