UPDATE 19:30 | Todibo este jucătorul vicecampioanei Spaniei care este infectat cu Covid-19. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Salutare tuturor, vă informez că am fost testat pozitiv cu Covid-19. Sunt asiptomatic şi mă simt bine. Ca urmare a protocolului medical, sunt acasă. Îmi doresc foarte mult să mă întorc la antrenamente, dar acum este momentul să în izolare până când voi scăpa de virus", a anunţat jucătorul pe contul său de Twitter.

Barcelona a anunţat că un jucător a fost confirmat cu noul coronavirus. Clubul nu a dezvăluit identitatea jucătorului, însă a precizat că este vorba de un fotbalist care a venit în presezon. Pedri, Trincao, Matheus Fernandes, Todibo, Wague, Alena, Rafinha, Miranda sau Oriol Busquets sunt jucătorii sosiţi la echipă în pre-sezon.

Conform clubului, jucătorul nu are simptome şi a fost izolat acasă. Acesta nu a luat contact cu restul lotului. Astfel, în acest moment, meciul cu Bayern nu este în pericol. 

Barcelona are emoţii şi cu Messi

Lionel Messi s-a întors la antrenamentele Barcelonei după ce a avut nevoie de 48 de ore de odihnă şi medicamente. Argentinianul a primit o lovitură dureroasă la gleznă, în timpul meciului cu Napoli.

Deşi bandajat strâns, Messi s-a antrenat normal şi nu există mari temeri că va fi lăsat acasă. Foarte probabil, va face deplasarea la mini-turneul de la Lisabona, care va duce la încoronarea unei noi campioane a Europei.