Răzvan Lucescu a contestat dur arbitrajul la finalul derby-ului cu Al Ahli. Tehnicianul român a alergat spre arnitru şi a început să ţipe pe teren. Lucescu Junior le-a reproşat arbitrilor maniera de arbitraj. Românul s-a ales cu un cartonaş galben după ce a protestat. Al Ahli a primit şi un penalty controversat în minutul 8 care, însă, a fost ratat. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Respect, respect! Fii sincer acum! Ai arbitrat într-o singură direcție! La noi nu e niciodată penalty, numai la ei este. Vrei să încetez acum?”, i-a strigat Răzvan Lucescu arbitrului în limba engleză. În momentul în care s-a întors cu spatele, Lucescu Junior a scăpat și o înjurătură în română. "M…ții mă-tii", a fost izbucnirea nervoasă a lui Răzvan. 

Al Ahli – Al Hilal 0-0. Mitriţă a fost titular

Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, vineri, în deplasare, în compania echipei Al Ahli, la care evoluează Alexandru Mitriţă, în etapa a XIII-a a campionatului Arabiei Saudite.

Mitriţă a fost titular şi a evoluat până în minutul 60.

În clasament, Al Hilal este pe primul loc, cu 26 de puncte, iar Al Ahli este pe 3, cu 23 de puncte.