"Am oferta de a fi preşedinte!" Prima mutare pregătită de spanioli la Dinamo! Când se anunţă noul antrenor

Antena Sport Publicat: 13 august 2020, 17:35 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:11

Comentarii
"Am oferta de a fi preşedinte!" Prima mutare pregătită de spanioli la Dinamo! Când se anunţă noul antrenor

Dinamo a fost preluată de spanioli

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Şerdean este unul dintre oamenii care vor face parte din conducerea clubului, dar şi cel care a intermediat afacerea. Acesta spune că a mers la sediul LPF cu Pablo Cortacero, acolo unde au avut o discuţie cu Gino Iorgulescu. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Am fost până acum cu domnul Cortacero la Ligă unde am avut o discuție cordiala cu domnul Gino Iorgulescu. Ne-a felicitat fiind vorba de prima tranzacție de acest gen din istoria fotbalului românesc. Dinamo este primul club din România cu patronaj strâin. M-am ocupat luni de zile de această tranzacție, am negociat atât cu partea spaniolă cât și cu cea de la Dinamo și într-un final am reușit. Este adevărat că am oferta de a fi președinte, dar nu m-am hotărât dacă accept. Oricum, în mod sigur am sa fac parte din Consiliul de Administrație. Nu plec din acest proiect pe care l-am început”, a declarat Dorin Șerdean pentru Prosport

Dorin Şerdean, despre noul antrenor: "Sperăm ca până mâine să știm exact"

Şerdean mai spune că în cel mai scurt timp va fi anunţat şi noul antrenor al echipei. 

În cel mai scurt timp vom comunica și cine este noul antrenor al echipei. Sperăm ca până mâine să știm exact”, a mai spus Dorin Șerdean.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:38

Lovitură pentru Barcelona: jucătorul lui Hansi Flick vrea să plece! Jorge Mendes îi caută deja echipă

17:25

LIVE VIDEOACUM, România – Ţările de Jos, în AntenaPLAY! Tricolorele – debut la Campionatul European

17:23

Campioana Gloria Bistriţa, a doua finalistă a Supercupei, după victoria cu vicecampioana CSM Bucureşti

17:13

Karlo Muhar, dezvăluiri bombă după despărțirea de CFR Cluj! Câți bani are de încasat și cum a negociat cu Neluțu Varga

17:00

LIVE VIDEOMarele Premiu al Țărilor de Jos. ACUM, calificările în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY!

16:47

Marius Baciu, în gardă înaintea derby-ului cu CFR Cluj: „E periculos”. Ce a spus despre obiectivul lui Șumudică

1 Veste tragică despre Ion Crăciunescu. Mitică Dragomir: „Păcat!” Ce s-a aflat acum despre boala care l-a lovit 2 Semnează cu FCSB! Gigi Becali a anunţat mutarea: „E fotbalist” 3 UPDATEPrimul jucător pe care Mihai Rotaru îl transferă. Meciul cu Ararat este ultimul pentru vedeta Craiovei 4 Transfer uriaș pentru un jucător de națională: a venit oferta de 25 de milioane de euro din Premier League! 5 Anunț teribil înainte de CFR – FCSB: „S-a operat! L-am pierdut pentru două luni!” 6 FotoCine este soția lui Gică Hagi și cu ce se ocupă, de fapt. Ce studii a făcut, puţini români ştiu: „Ea e patroana”
Citește și