Arlauskis urmează să semneze un contract valabil până la finalul sezonului cu CFR Cluj, fiind portarul titular al grupării ardelene, anunță Fanatik.
Neluțu Varga, patronul campioanei en-titre, a insistat pentru transferul lituanianului, astfel că actualul titular dintre buturile ardelenilor, Cristi Bălgrădean, va fi înlocuit.
Luna decembrie a anului 2020 este ultima în care Arlauskis a evoluat. Acesta a fost titular în victoria lui Al Shabab cu Abha, scor 1-0.
De ce a plecat Arlauskis de la CFR
În luna septembrie a anului trecut, portarul a semnat pentru două sezoane cu Al Shabab, însă arabii au fost nevoiţi să renunţe la acesta, fiind presaţi de regula care nu îi permite clubului să aibă decât maximum 7 jucători străini.
Giedrius Arlauskis este unul dintre cei mai titraţi străini din Liga 1. El a câştigat titlul în România de cinci ori, unul cu Unirea Urziceni, unul cu FCSB şi trei cu CFR Cluj.
Acesta și-a trecut în palmares și o Cupă cu FCSB, dar și o Supercupă, cu CFR Cluj.
- Giedrius Arlauskis a efectuat vizita medicală la CFR Cluj
- Portarul lituanian va fi titular în Gruia
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- „Ţineţi minte ce vă spun!” Adrian Mititelu are planuri mari cu FCU Craiova şi nu se dă bătut: „În 2-3 ani, în Liga 1”
- FCU Craiova revine în fotbalul românesc! În ce ligă va evolua clubul lui Adrian Mititelu
- Flavius Stoican și-a găsit echipă! Cu cine a semnat după ce a fost aproape să retrogradeze cu Farul
- Flavius Stoican revine pe bancă, după despărțirea de Farul: „Sunt apreciat de acești oameni”
- Gicu Grozav, disputat de două echipe care vor promovarea în noul sezon

































