CFR Cluj face mutări importante pe piața transferurilor: „Am adus cinci jucători”. Ce se întâmplă cu Billel Omrani și Damjan Djokovic

Iulian Focșăneanu Publicat: 1 februarie 2022, 12:21

Comentarii
CFR Cluj face mutări importante pe piața transferurilor: „Am adus cinci jucători. Ce se întâmplă cu Billel Omrani și Damjan Djokovic

Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mijlocașul român, de 21 de ani, vine din Italia. A jucat pentru Pro Vercelli și Pistoiese, echipe din liga a 3-a. Președintele grupării din Gruia a anunțat că aducerea lui Raoul Mal face parte din noua strategie a clubului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Raoul Mal, ultimul jucător transferat de CFR Cluj

Avem jucători pe profilul antrenorului și am adus jucători care au jucat, chiar dacă în Serie C. Serie C este peste Liga 2 din România, din păcate pentru noi. Avem acum soluții pentru U21.

S-au adus jucători pe care să-i folosim din sezonul următor, nu gândim doar pe termen scurt. Avem în plan aducerea unor jucători tineri.

Am adus cinci jucători din zona Africii, au fost persoane din cadrul clubului care i-au urmărit în Africa. Se schimbă strategia. Gândim pentru viitor. Încercăm să aducem și jucători român. Acești jucători tineri din zona Africii îi împrumutăm ca să joace meci de meci„, a declarat Cristi Balaj la PRO X.

Răzvan Sava (19 ani), Daniel Birligea (21 ani), Sergiu Buş (29 de ani), Marko Dugandzic (27 de ani) și Cristian Neguţ (26 de ani) sunt jucătorii aduși în această iarnă de Dan Petrescu. Acestora li se adaugă cei cinci jucători africani. „Bursucul” riscă însă să își piardă golgheterul. Billel Omrani va deveni liber de contract în vară.

Reclamă
Reclamă

Omrani are ofertă din partea clubului. Răspunsul încă nu l-am primit. Oferta este mai bună decât ceea ce are în acest moment. Este decizia lui„, a precizat președintele campioanei României.

Damjan Djokovic ar putea fi ultimul transfer al iernii pentru CFR Cluj. Croatul este așteptat să revină la liderul Ligii 1.

Djokovic știu că este nemulțumit de statutul pe care îl are în acest moment la clubul său. A sunat persoane din cadrul clubului. Mai multe nu pot să spun„, a spus Balaj.

Reclamă

Gigi Becali se așteaptă ca Billel Omrani să plece de la CFR Cluj

FCSB așteaptă cu interes să vadă ce se întâmplă cu Billel Omrani. Atacantul francez este pe placul lui Gigi Becali, dar patronul roș-albaștrilor este convins că nicio echipă din Liga 1 nu își permite să îi asigure salariul.

Cum să-l vrei pe Omrani? Ca să-l vrei pe Omrani trebuie să te gândești că la ora asta el e un jucător liber, care cred că face trei milioane (n.r. de euro). Atunci nu este idiot ca să semneze dacă nu primește 6-700.000 la semnătură. Eu nu pot să-i dau banii ăștia. Nu ai cum să-l iei pe Omrani. E cel mai bun atacant din România și ca să-l iei pe Omrani trebuie să-i dai 7-800.000 salariu pe an și să-i mai dai și la semnătură.

Deci cum să stea el la CFR? Păi el e prost să semneze? Își ia bani, de ce să semneze? Cică îi dau ăia 40.000 de euro (n.r. salariu lunar). De ce să semneze când el își puate lua 500.000 la semnătură și alți 60.000 pe lună salariu„, a spus Gigi Becali pentru AS.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:13

Ianis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela

0:04

Remarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”

0:04

Meriton Korenica, categoric după ce FCSB s-a „încurcat” cu Petrolul: „Trebuie să învăţăm, să fim mai pregătiţi”

0:00

Denis Drăguş şi-a anunţat obiectivul la FCSB, după ce a debutat la echipa patronată de Gigi Becali!

23:50 14 sept.

„Meciul cu Craiova e decisiv?” Răspunsul lui Marius Baciu, după ce Gigi Becali i-a dat ultimatum la FCSB!

23:36 14 sept.

Inter 5-3 Udinese. Nebunie pe Meazza: echipa lui Chivu s-a dezlănțuit după 0-2 în minutul 16

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 4 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 5 FCSB – Petrolul 2-2. Meci „nebun” pe Arena Naţională, cu răsturnări de situaţie! Korenica, primul gol la roş-albaştri 6 Lovitură pentru Octavian Popescu în Grecia. Veste proastă după plecarea de la FCSB
Citește și