Internaționalul român face orice pentru a se menține în formă chiar și în izolare. Deac a recurs la tot felul de strategii pentru a evita riscul de a se îngrășa.
Ciprian Deac nu își asumă niciun risc
"Abia aştept să începem antrenamentele, pentru că m-am săturat să-mi fie foame. Când văd mâncare, ies din casă, sincer încerc să mă abţin foarte mult. Sunt un tip care pune foarte repede pe mine (n.r. – kilograme) şi sunt foarte atent la alimentaţie, mai ales în această perioadă.
Am redus foarte mult din aportul caloric, pentru că se depune foarte repede. Organismul e obişnuit cu un efort zi de zi şi, nefiind atent la alimentaţie, riscul e foarte mare să pui foarte repede kilograme în plus. Am avut probleme cu kilogramele până în perioada să plec în Germania. Cred că am avut minimum trei kilograme în plus", a declarat Deac pentru Telekom Sport.
Ciprian Deac tocmai a câștigat LIGA 1 SUPERSTAR. Mijlocașul campioanei l-a învins în finală pe Alexandru Cicâldău. S-a impus la o diferență extrem de mică, de sub 50 de voturi. La 34 de ani, Deac este golgheterul liderului. A marcat 8 goluri în cele 17 apariții din acest sezon.
- Ciprian Deac a câștigat ultimele două titluri cu CFR
- Veteranul de 34 de ani este golgheterul ardelenilor
- Deac încearcă să se mențină în formă pe timpul pandemiei
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”

































