CSA Steaua – Csikszereda 1-0
Steaua a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Csikszereda, în ultima partidă a etapei I a Ligii a II-a. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bogdan Chipirliu.
Galeria Stelei, prezentă în număr mare pe arenă, a folosit materiale pirotehnice, torţe, fumigene şi petarde, obligându-i pe organizatori să facă dese apeluri pentru restabilirea ordinii. Ana Maria Popescu, medaliată cu argint în proba de spadă de la JO de la Tokyo, a dat lovitura începere la primul meci oficial de pe noul stadion Steaua. Scrimera, componentă a CSA Steaua, a fost aplaudată de cei peste 3.500 de fani de suporteri aflaţi în tribune.
Deoarece nu s-a transformat într-o societate cu acţionariat majoritar privat, Steaua nu are drept de promovare în Liga I.
Min. 90: Final de meci! CSA Steaua a câştigat primul meci oficial pe noul stadion.
Min. 79: GOOOL CSA Steaua! Chipirliu, omul care a dat primul gol din istorie pe noul stadion, este primul jucător care a marcat şi într-un meci oficial.
Min 70: Ocazie uriașă pentru Csikszereda! Un jucator al ciucanilor a reluat spre poartă dintr-un corner, dar mingea a fost respinsă de Călințaru din fața liniei porții
Min. 45: Pauză în Ghencea! Scorul este 0-0
Min. 37: Ocazie pentru CSA Steaua! Zaharia a luat o acțiune pe cont propriu și a șutat la poartă, dar portarul oaspeților a intervenit bine.
Min. 3: Crainucul a făcut repetate anunțuri ca fanii să nu înceteze scandările rasiste pentru că există pericolul ca CSA Steaua să piardă la masa verde cu 3-0
Min. 1: A început primul meci oficial pe noul stadion Ghencea. Lovitura de start a fost dată de Anamaria Popescu.
Echipele de start
CSA Steaua: Bălbărău – Călințaru, Walace, Bactăr, A. Ilie – Bărbulescu, Șt. Pacionel, Zătreanu – A. Zaharia, Dr. Huiban, Buhăescu
Antrenor: Daniel Oprița
Csikszereda: Gyenge – Apro, Vereguț, Kelemen, Takacs – L. Kovacs, Csuros – Gal, Jebari, Pinter – Krusnauskas
Antrenor: Valentin Suciu
CSA Steaua – Csikszeredava avea loc pe noul stadion din Ghencea. Sunt așteptați mii de suporteri la debutul “militarilor” în Liga 2.
CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1, dar elevii lui Oprița vor să ia cu asalt campionatul. În ultimele 4 meciuri, steliștii au câștigat la scor: 6-0 cu OFK Belgrad, 3-1 cu Astra, 4-0 cu CS Afumați și 3-0 cu Unirea Constanța.
“Pe început de campionat, nu poți să fii chiar la turație maximă, dar vom aborda meciul la victorie și sunt convins că vom câștiga”, a declarat Valentin Bărbulescu, căpitanul “militarilor”, înaintea meciului cu Csikszereda.
- CSA Steaua – Csikszereda 1-0
- Chipirliu a marcat singurul gol al partidei
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- “Era mult mai tehnic decât mine și Hagi la un loc”. Adrian Mutu n-are niciun dubiu în privința unei legende
- Răzvan Burleanu a câștigat al patrulea mandat de președinte FRF. Cum au votat membrii. Toate rezultatele
- Gigi Becali l-a votat pe Ilie Drăgan şi merge la TAS! Avertisment pentru Burleanu: “Mi-a călcat demnitatea în picioare”
- Răzvan Burleanu l-a atacat pe Ilie Drăgan, după ce a câştigat un nou mandat de preşedinte FRF: “Cine e măscăriciul ăsta?”
- “Îmi vine să plâng!” Ilie Drăgan l-a făcut praf pe Răzvan Burleanu: “Comparăm cu ce se întâmplă în Iran! Dictatură”

































