Coman susține că nu va mai lucra vreodată cu Edi Iordănescu și spune că tehnicianul l-a anunțat printr-un mesaj că nu mai vine la echipă, deși era dat ca sigur la Astra.
Dani Coman: ”Sunt radical în privința asta”
”A fost o discuție de vreo lună și jumătate cu Edi. După cum știți, soția lui a născut luni, dacă nu mă înșel. Mi-a spus că vine după ce naște soția lui, după care nu știu exact ce s-a întâmplat pentru că am primit un mesaj de la el în care mi-a comunicat că nu mai vine.
Atât pot să zic despre asta. Ce rost are să mai vorbim? Am vorbit o lună și jumătate, nu are rost să mai vorbim și nici nu vom mai vorbi vreodată.
Avem un nou antrenor în care avem mare încredere. Tu ce ai face în locul meu? Timpul va demonstra dacă o spun la nervi sau dacă vom mai lucra vreodată împreună. Sunt radical în privința asta”, a declarat Dani Coman la Digi Sport.
Refuzați de Edi Iordănescu, cei de la Astra l-au numit antrenor pe Eugen Neagoe.
- Edi Iordănescu a declinat propunerea celor de la Astra
- Astra l-a numit antrenor pe Eugen Neagoe
- Canada - Maroc e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Paraguay - Franța se sâmbătă spre duminică noapte, de la ora 00:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Decesul lui Radu Mărginean: Tatăl fostului fotbalist i-a implorat în genunchi pe medici să îi salveze fiul!
- FRF, prima reacţie după ce au fost aprobate modificările la Legea 4! Ce se schimbă pe stadionale din România
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”


































