Cei doi avuseseră un conflict, la puţin timp după ce Pancu a fost înlocuit din funcţia de antrenor. Manea l-a acuzat atunci că nu l-a păstrat în lot pe Jean Onana, mijlocaş ajuns între timp la Lille. În prezent, Pancu şi Manea au îngropat securea războiului.
"Ne-am pupat alaltăieri când ne-am întâlnit. Întotdeauna voi reacționa când știu că am dreptate. Lucrurile au fost puse la punct încă de atunci, cred că a înțeles și el că nu era normal să iasă în presă și să vorbească despre activitatea antrenorului.
A înțeles și el acest lucru, din punctul meu de vedere lucrurile nu sunt șterse, dar a fost un moment 0. Sper să nu se mai întâmple pe viitor", a declarat Daniel Pancu la Realitatea Plus.
Daniel Pancu, convins de suporteri să devină preşedinte
Finanţatorul Rapidului, Victor Angelescu, a confirmat că Daniel Pancu va fi noul preşedinte al clubului. Suporterii au fost cei care l-au convins să accepte funcţia.
"Eu am declarat de când a plecat că eu aș vrea ca el să rămână în club, pentru că el a fost încă de la început în acest proiect. Suporterii l-au convins să rămână în club. Pretențiile sunt foarte mari, el are foarte multe lucruri pe care trebuie să le învețe, dar lui îi va fi ușor pentru că, repet, este de la început în acest proiect. El va fi liantul dintre conducere și echipă", a declarat Victor Angelescu, în urmă cu câteva zile.
- Daniel Pancu a făcut pace cu Florin Manea
- Cei doi au avut un schimb de replici dure
- Pancu va fi preşedinte la Rapid
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”
- Dorinel Munteanu i-a desființat pe cei de la Hermannstadt: „Investitori de carton”
- Edi Iordănescu a făcut anunțul despre viitorul său. Ce spune despre o posibilă revenire în Liga 1


































