De ce a fost adus Robert Niță la Rapid. Concluzie dură a lui Florin Prunea: „Băi, ne trebuie unul”
Cuvinte dure la adresa celui mai nou nume din conducerea celor de la Rapid, Robert Niță. Fostul portar al naționalei, Florin Prunea nu l-a menajat deloc pe fostul atacant. Acesta a fost numit membru în Consiliul de Administrație al celor de la Rapid la începutul acestei luni.
Fostul portar al naționalei, Forin Prunea știe de ce a ajuns Dan Șucu să facă o asemenea mutare.
Florin Prunea, atac cu talpa la adresa lui Robert Niță
Florin Prunea a dezvăluit de ce a făcut Dan Șucu o asemenea mutare. Robert Niță ar urma să anunțe, în prealabil, deciziile pe care le vor lua cei din conducerea celor de la Rapid. Mai mult, Șucu a făcut această numre pentru a-i oferi o funcție lui Niță doar pentru ca fostul fotbalist să scape de porecla „breloc”, pe care fostul portar i-a pus-o. „El a fost adus la Rapid să latre. Pentru că domnul Șucu nu dorea să-și strice imaginea, domnul Angelescu nici el. Și au zis ‘bă, ne trebuie unul’. Nico cred că era șef pe acolo atunci. Nico nici el…
Și le trebuia cineva care, când voiau să dea un jucător afară, să pună presiune pe el în presă, să spună că nu joacă nimic, că e zero. Sau când vor să schimbe antrenorul.
Și acum i-au dat un post, că toată lumea… Nu mai știți și aia cu brelocul? Au spus că se fac de râs și trebuie să-i dea o funcție în club”, a declarat Florin Prunea, conform digisport.ro.
În schimb, Cristi Săpunaru, cel care a avut un conflict rececent cu Niță nu e deranjat de această numire. „E alegerea clubului. Dacă e bine vezi abia la sfârșit, vezi dacă ajută cu ceva sau nu. Chiar n-am nicio idee despre subiectul ăsta. (…) Eu m-am oprit, m-am calmat, că n-are rost. E viața prea frumoasă să te cerți cu toată lumea. Sub nicio formă nu mă enervează. Atât timp cât își face treaba pentru Rapid, nu are cum să mă enerveze. Să câștige Rapid! Nu știu ce atribuții are la club”, a spus Cristi Săpunaru.