"Lucrurile sunt foarte clare, iar băieții care au fost la bază au avut acceptul nostru. Însă, după ce vor face toți testele coronavirus, cred că vineri, ei nu își vor mai relua antrenamentele. Am decis să nu se mai reia antrenamentele, deoarece Iohannis a anunțat că va prelungi starea de urgență", a spus Gigi Becali pentru Prosport.
Gigi Becali: "Sper ca președintele să nu prelungească și a treia lună starea de urgență"
Gigi Becali încă mai speră ca restul meciurilor din acest sezon să se joace în viitorul apropiat. Partidele din Liga 1 nu se vor relua însă mai devreme de 13 iunie.
"Băieții vor primi din nou un program de la Vintilă și îl vor face fiecare pe la casele lor. Dacă nu se prelungea starea de urgență, băieții își reluau cu toți antrenamentele în baza de la Berceni. Sper din tot sufletul să fie bine în țară, iar președintele să nu mai fie nevoit să mai prelungească și a treia lună starea de urgență în România. Nu știu când se va relua campionatul, dar eu sper că în iunie vom juca din nou în Liga 1. Dacă se va da și o a treia lună de stare de urgență, atunci nu cred că mai este timp să reluăm campionatul în România. Nu ai timp să începi antrenamentele, iar apoi să mai și joci în campionat", a declarat Becali pentru Prosport.
- Gigi Becali a anunțat că jucătorii lui FCSB nu vor relua antrenamentele
- Patronul roș-albaștrilor are de gând să le facă fotbaliștilor săi teste de coronavirus
- Gigi Becali nu e convins că Liga 1 se va mai relua
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”

































