Video

Dinamo a găsit soluția pentru a scăpa de “blestemul” înfrângerilor! Un preot şi-a făcut apariția în vestiarul “câinilor”! Imagini de senzatie

Antena Sport Publicat: 30 septembrie 2021, 10:26

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

“Câinii” speră ca istoria să se repete și să revină și acum. După ce l-a readus pe Mircea Rednic pe banca tehnică, cei de la Dinamo au apelat și la un preot. Din informațiile AS.ro, fanii au venit cu inițiativa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Un preot a sfințit vestiarul lui Dinamo

După cum veți putea vedea și în imaginile de mai jos, un preot a fost chemat în vestiarul lui Dinamo. Părintele a sfințit vestiarul, iar fanii speră ca “blestemul” infrângerilor să se oprească.

Dinamo și-a a găsit salvatorul – Mircea Rednic

Dinamo a schimbat antrenorul pentru a putea depăși situația dezastruoasă pe care o traversează. “Câinii” l-au numit principal pe Mircea Rednic, care este la a 5-a descălecare în “Ștefan cel Mare”.

“În proporţie de 80 la sută eram convins. Au rămas 20 la sută. Mâine se va semna. În principiu, am căzut de acord. Ştiam la ce mă înham, nu mi-e frică. E Dinamo şi e normal că în momentele grele să răsăpund prezent. M-a convins cu situaţia care este acum. Iar o daţi cu a 5-a oară, nu am plecat din cauza mea.

M.-au chemat tot în situaţii dificile, am reuşit să formeze cât de cât o echipă şi după aceea s-a renunţat la serviciile mele. După ce am plecat eu, Dinamo a avut probleme. Mi se pare normal să am mână liberă. Eu sunt principalul responsabil de acum încolo”, a spus Rednic după întâlnirea cu șefii “câinilor”.

Reclamă
Reclamă

AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

A fost avantajată Argentina de arbitraj în meciul cu Egipt?
Loading ... Loading ...
Citește și:
1:08 10 iul.

VideoEmoţii pentru Franţa! Kylian Mbappe s-a accidentat şi a părăsit terenul în meciul cu Maroc

1:00 10 iul.

VIDEOFranța – Maroc 2-0. Mbappe și Dembele și-au dus naționala în semifinalele Campionatului Mondial

0:55 10 iul.

Kylian Mbappe, unic în istoria Franţei! Superstarul lui Real Madrid, bornă impresionantă în sfertul cu Maroc

0:42 10 iul.

VideoKylian Mbappe şi-a luat revanşa! Gol superb marcat de superstarul Franţei în sfertul cu Maroc

0:00 10 iul.

Yassine Bounou e uriaş! Recordul stabilit după ce i-a apărat un penalty lui Kylian Mbappe în Franţa – Maroc

23:47

VideoKylian Mbappe a ratat un penalty în meciul cu Maroc şi l-a “luat la rost” pe arbitru! Ce i-a reproşat

1 A făcut saună şi s-a aruncat în lac. Ce a văzut familia după ce “l-a căutat pe camere” pe Gabi Mureşan. Noi detalii 2 De ce a murit Gabi Mureşan. Cauza decesului: a fost găsit într-un lac! 3 Brazilianul de număr 10 pe care Universitatea Craiova vrea să-l transfere! Cine este Natan 4 NEWS ALERTGabi Mureşan a murit la doar 44 de ani! Eveniment tragic pentru fostul jucător emblematic de la CFR Cluj 5 Fotbalistul de la FCSB pe care Cosmin Olăroiu a pus ochii: “Are calități formidabile” 6 O nouă lovitură pentru Istvan Kovacs. FIFA a decis ce se întâmplă cu arbitrul român la Mondial
Citește și