EXCLUSIV | Planul pentru sezonul următor! LPF propune sancțiuni drastice pentru cluburi! Anunțul făcut de Justin Ștefan
Secretarul general de la LPF anunţă măsuri drastice pentru cluburile care vor avea mai multe cazuri de COVID-19. Conform lui Justin Ştefan, acestea ar putea pierde meciurile cu 3-0 la masa verde.
Justin Ştefan: "Toată lumea ar trebui să fie de acord"
"Din acest sezon, am tras învățămintele necesare pentru sezonul următor. Testarea din 14 în 14 zile nu este eficientă. Avem nevoie de o testare din 7 în 7 zile. Sancțiunile nu au niciun efect.
Există o singură sancțiune care poate fi impusă și să aibă efect. În cazul cluburilor care au mai multe cazuri: 3, 5 sau 6 cazuri, să se impună izolarea pentru 14 zile și pierderea meciurilor cu 3-0. Consider ca acest lucru îi va responsabiliza mai mult.
Obiectivul, în sezonul următor, este acela de a termina competiția pe teren, de a încasa banii din drepturile TV, de a nu mai exista cazuri de Covid-19, focare, cum am avut în acest sezon, și cred că toată lumea ar trebui să fie de acord.
Sancțiunea pe care o propun cred că-i va responsabiliza mult mai mult pe conducătorii cluburilor", a declarat Justin Ștefan pentru AntenaSport.