Farul nu a terminat între primele șase sezonul din Liga 2, astfel că va trebui să joace în play-out pentru a rămâne în această divizie. Până la realuarea fotbalului Farul se confruntă cu probleme grave, deoarece firma ce asigura paza echipei susține că sunt facturi neplătite. Unele ajung la 115.000 lei, prima fiind din noiembrie 2019, iar cea mai recentă din martie 2020.
Ciprian Marica, despre problemele de la Farul Constanța
Firma de pază a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, iar dacă banii nu vor fi achitați în următoarea perioadă, atunci va cere falimentul clubului.
Ciprian Marica, administratorul de la Farul Constanța, susține că acele facturi ar avea sume ”umflate” și s-ar solicita bani fără vreo justificare.
"Sunt discuții juridice, pentru că acolo se invocă niște chestiuni cu care noi nu suntem de acord. Când am venit la Farul, erau 7.000 de datorii! Acum, pentru fiecare chichiță toată lumea sare în sus. Se discută și le vom clarifica.
Dorim să știm în ce bază s-au făcut acele facturi, am făcut solicitări în acest sens. Sunt probleme pe care le are toată lumea și Viitorul și toate celelalte echipe. Nu este o sumă de speriat, dar trebuie să fie o bază în spate pentru ele, nu?", a declarat Marica, pentru Tomis News.
- Farul Constanța are probleme financiare
- O firmă cere falimentul clubului
- Gruparea constănțeană are datorii mari
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă





























