Edi Iordănescu nu l-a iertat pe Burcă pentru penalty-ul comis în prima repriză, în urma duelului cu Tănase. Tehnicianul a fost deranjat de stilul de joc din prima repriză, când s-au acordat trei cartonaşe galbene, iar ocaziile au lipsit.
"Ne așteptam la un meci foarte greu, avem jocuri intense și de mare importanță. Trebuie să valorificăm momentele, ele decid partidele. Până la urmă, Dumnezeu ne-a răsplătit, nu meritam să pierdem. Am primit gol pe niște greșeli de interpretare. Încercăm să le corectăm, dar e greu. N-avem voie să ne trezim cu un penalty comis în disperare de cauză. M-au deranjat în prima repriză fragmentările. Toată lumea vrea să vadă un joc spectaculos, estetic, cu intensitate. Nu-i normal.
Edi Iordănescu: "Am primit gol pe niște greșeli de interpretare!"
De obicei, CFR era o echipă mai pragmatică. De obicei, nu aveam atât de multe situații și nu marcam atât de mult. S-a mai schimbat profilul echipei. Eu, de fapt, întrețin echipa, nu antrenez. Peste două zile și jumătate avem alt meci, nu ai timp să intervii. Te rezumi la detalii elementare și cam atât. Va conta în acest final de sezon cine reușește să se recupereze mai repede. Nu-i ușor de gestionat. Am încercat să schimbăm de la un meci la altul. Noi n-avem media de vârstă a lui FCSB, ei se regenerează mai rapid", a spus Edi Iordănescu la TelekomSport.
FCSB – CFR Cluj 1-1 | Roş-albaştrii au ratat victoria la ultima fază. Campionii au rămas pe primul loc în Liga 1
Derby-ul dintre FCSB şi CFR Cluj s-a încheiat la egalitate, iar ardelenii îşi păstrează avantajul de două puncte în faţa roş-albaştrilor. Tabela de la Giurgiu a fost "deblocată" de Florin Tănase, golgheterul Ligii 1, care a marcat în urma unei lovituri de la 11 metri şi a ajuns la cota 22 în actualul sezon. Acesta a obţinut penalty după un duel în careu cu Burcă.
În repriza secundă, ultimele 10 minute au fost "de foc". Ardelenii au avut un penalty clar, după ce Adrian Şut l-a faultat pe Ciprian Deac, însă Radu Petrescu a dictat fault în atac. Tabăra oaspeţilor, în frunte cu Edi Iordănescu, a răbufnit.
Burcă a salvat-o pe CFR Cluj, la ultima fază a meciului. Andrei Vlad a comis o eroare pentru al doilea meci consecutiv în play-off. Fundaşul a stabilit rezultatul final cu o lovitură de cap.
În urma acestui rezultat, ardelenii rămân lideri în Liga 1, cu 42 de puncte, la 2 în faţa roş-albaştrilor.
- FCSB - CFR Cluj 1-1
- Edi Iordănescu şi-a "urecheat" elevii
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB





























