Preşedintele FRF a confirmat faptul că instituţia pe care o conducce a primit o solicitare din partea celor de la Sepsi, dar susţine că aceasta a fost făcută în ziua finalei. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Echipa din Sfântu Gheorghe susţine că a solicitat o clarificare din partea FRF, în cazul lui Fulop, dar cu o zi înainte de finala Cupei.

Răzvan Burleanu: "Este greşeala noastră"

"În cazul Fulop pot să vă confirm că am primit o solicitare de clarificare în ziua finalei. Înainte de toate trebuie să vă spun că este o greșeală a noastră, a Federației Române de Fotbal, că avem două norme contradictorii în două regulamente. 

Mă refer la ROAF și la Regulamentul Disciplinar. În același timp, departamentul de competiții nu consideră și nu a considerat că regulamentul a fost încălcat", a declarat Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu: "Dinamo a solicitat secretarului general să sesizeze Comisia de Disciplină"

Burleanu a vorbit şi despre cazul Dinamo care a solicitat să joace finala în locul celor de la FCSB. Preşedintele FRF susţine că echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare a solicitat în mod special ca secretarul general al FRF să facă sesizarea către Comisia de Disciplină. 

"De aceea Comisia de Disciplină nu a fost sesizată de către departamentul de competiții. Fiindcă principiul de la care s-a plecat a fost umătorul: când ai două norme contradictorii se va aplica norma mai favorabilă celui care urmează să fie sancționat. 

Referitor la solicitarea secretarului general trebuie să menționez că Dinamo, în mod expres, a solicitat secretarului general al Federației Române de Fotbal să sesizeze Comisia de Disciplină", a mai spus Burleanu.