Farul şi Viitorul sunt tot mai aproape de fuziune. Anunţul făcut de Gică Popescu

Antena Sport Publicat: 13 iunie 2021, 12:48 / Actualizat: 14 iunie 2021, 19:32

Comentarii
Farul şi Viitorul sunt tot mai aproape de fuziune. Anunţul făcut de Gică Popescu

Gică Hagi a primit o lovitură în această vară

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Farul şi Viitorul sunt tot mai aproape de fuziune, spune Gică Popescu. E mutarea care va face fericiţi toţi oamenii din judeţul Constanţa. Preşedintele clubului patronat de Gică Hagi a anunţat că este o chestiune de zile până se va ajunge la un acord final.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Au avansat (n.n. negocierile dintre Viitorul și Farul). Sper să se rezolve în cât mai scurt timp, în câteva ore, zilele următoare. Cred că șansele de performanță vor fi foarte mari dacă cele două echipe se unesc. Farul rămâne o echipă mare în fotbalul românesc. Cred că este cel mai bine dacă cele două echipe se vor uni.

Mereu am avut în plan să ducem acest proiect pe o treaptă superioară. Nu am putut anul trecut, dar noi vrem să facem un pas către performanță, să ducem clubul către o altă dimenisune, dar nu putem face asta singuri. Există tatonări și sperăm să facem pasul către o nouă dimensiune a clubului”, a declarat Gică Popescu, pentru prosport.ro.

Echipele lui Hagi și Marica ar putea juca pe un stadion modern la Constanța. Noua entitate ar urma să poarte numele echipei fanion a orașului, Farul, la care Hagi a jucat în tinereţe.

Gică Hagi ar putea reveni în antrenorat

Gică Hagi ar putea reveni în antrenorat chiar la nou echipă.

Reclamă
Reclamă

„O să aflați săptămâna viitoare. Eu am tras speranțe să nu își ia acest an de odihnă pe care el și l-a luat pentru că era obosit. S-a văzut cât de mult ne-a lipsit și a lipsit fotbalului românesc. Eu îmi doresc din tot sufletul să revină pe bancă, să revină pe banca noastră”, a spus Gică Popescu, potrivit ProSport.

De când Hagi a lăsat-o pe Viitorul, constănțenii au schimbat trei antrenori. Spaniolul Ruben de la Barrera a rezistat doar 3 luni, Rednic a stat 4 luni, iar acum echipa din Ovidiu este condusă de Cătălin Anghel. Acesta a fost numit în funcție pe 9 aprilie 2021.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:21

Ce se întâmplă cu Laurenţiu Reghecampf. Vine sau nu la FCSB? Anunţul lui Gigi Becali

10:47

Nu mai vine Laurenţiu Reghecampf la FCSB? De ce mutarea poate pica în următoarele ore

10:24

A fost publicat clasamentul WTA. Pe ce loc este Sorana Cîrstea

10:09

De ce Gigi Becali trebuie să-i dea bani lui Mihai Rotaru pentru ca Reghecampf să semneze cu FCSB

9:16

Lăcrămioara Perijoc luptă azi la Campionatele Europene de box, live în AntenaPLAY. Programul românilor

9:02

Nuno Campos, ofertă de la un club care s-a bătut pentru preliminariile UEFA Champions League. Andrei Nicolescu a recunoscut

1 Primele 2 mutări pe care Laurenţiu Reghecampf le face la FCSB 2 EXCLUSIVGigi Becali a spus când va deveni Laurenţiu Reghecampf oficial antrenorul FCSB-ului: „S-a rezolvat” 3 Denis Alibec, eliminat într-un mod incredibil în pauza meciului Dinamo – Farul, după un scandal uluitor! 4 Anunţul făcut de Dan Petrescu la scurt timp după ce Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu FCSB 5 Mihai Stoica, anunţ de ultimă oră despre Denis Drăguş, după accidentarea din meciul cu Craiova: „Mai rău decât ieri” 6 Singurul jucător al Barcelonei criticat dur în startul de sezon perfect: „Încearcă, dar degeaba! Nu e un star!”
Citește și