Regele este încântat că mijlocaşul de 21 de ani a fost transferat definitiv de Glasgow Rangers. Fostul jucător de la Real Madrid şi Barcelona este încrezător că Steven Gerrard este cel mai bun antrenor pe care îl putea avea Ianis în acest moment.
Ianis Hagi, lăudat de Gică Hagi
Gică Hagi l-a debutat pe Ianis în Liga 1. Tot el l-a repus pe picioare după experienţa nefericită de la Fiorentina. Acum, este convins că fiul său va obţine rezultate atât la echipa de club, cât şi la naţionala României.
"La fel ca toţi ceilalţi din această generaţie frumoasă de la tineret, am încredere în Ianis, am o încredere nebună în aceşti băieţi că pot scoate din nou România în stradă şi pot ajunge din nou şi la echipa naţională aia mare, sunt foarte, foarte talentaţi. Ianis e unul dintre ei, a progresat, a căpătat experienţă, e mult mai matur, a muncit pentru momentul acesta suferind foarte mult, că aşa e frumos să suferi şi el a învăţat foarte multe.
E matur, a ajuns la clubul ideal pentru el pentru că are un antrenor extraordinar care îl apreciază foarte tare şi o echipă frumoasă, un club frumos, cu cea mai bună mentalitate care poate să existe la orice club, un club mare, aceea de a câştiga. E un mediu extraordinar în care se află el acum, are un antrenor cu o mentalitate care îi permite să ajungă cel mai bun din lume, a trăit toate astea şi cred eu că lucrurile astea îl vor face mai bun pe Ianis.
Ianis e în locul care trebuie, sper să crească în fiecare zi, să devină mai bun şi să ajungă mai mare ca mine. Eu sunt încrezător, muncim amândoi, dar nu e nici imposibil", a declarat Gheorghe Hagi la Telekom Sport.
Rangers i-a plătit 3.7 milioane de euro lui Genk pentru mijlocaşul român. Ianis a înscris un gol în cele 7 apariţii din campionatul Scoţiei.
- Ianis Hagi este antrenat de Steven Gerrard
- Mijlocaşul român a fost transferat definitiv de Rangers
- Ianis a jucat în 10 meciuri pentru naţionala României
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
































