Chiar dacă abia a semnat cu FCSB, fostul jucător al Botoşaniului a fost anunţat să îşi caute echipă. Are zilele numărate la vicecampioana României.
Gigi Becali a pus tunurile pe Andrei Miron
Finanţatorul lui FCSB a fost nemulţumit de modul în care Miron a respins mingea în minutul 52. Mingea a ajuns la Alibec, iar din pasa lui Seto a făcut 2-2.
"Miron săracul…îmi vine să râd când îmi aduc aminte cum cade. Păi ce, e prima dată? Săracul de el, e vai de capul lui. Mingea nu ajungea la Astra dacă nu i-o dădeam aiurea. Şi el şi Cristea.
Nea Miroane…asta e greşeală? N-ai cu cine să joci, mai bine bag un puşti de acum. Bine că am făcut contract pe 2 ani, că nu am făcut pe 3 ani direct. Decât să ţin jucători ca Miron mai bine mă las de fotbal…sau mai bine nu mă mai uit la fotbal", a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Miron este la FCSB din februarie 2020. Fundașul a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2024 și este cotat la 800.000 de euro. Pentru că a venit din postura de jucător liber de contract, Miron îi poate da bătăi de cap lui Gigi Becali. Reprezentanții Oțelului Galați contestă transferul, fiindcă Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoşani, avea de achitat 40 la sută dintr-un viitor transfer.
- Jucătorul are o cotă de piaţă de 800.000 de euro
- A evoluat în numai 5 meciuri din Liga 1 pentru roş-albaştri
- Norvegia - Franţa e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Senegal - Irak e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
































