Atacantul de la FCSB a discutat cu fanii pe contul său de instagram. Francezul s-a descătușat atunci când a fost adus jocul prestat de liderul Ligii 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Harlem Gnohere l-a "taxat" pe Dan Petrescu

Gnohere nu este deloc impresionat de modul în care gruparea din Gruia a reușit să câștige titlul în ultimii doi ani. Veteranul de 32 de ani chiar a criticat stilul ales de Dan Petrescu.

"Cum joacă CFR… Mingea pentru Arlauskis, bum…direct pentru Traore, care are 2 metri și 90, apoi, la fel, mingea pentru Djokovic, bătaie, bătaie, bum…direct la Traore și gol, așa este jocul lor!", a reacționat vârful vicecampioanei.

FCSB a marcat o singură dată în ultimele cinci dispute cu CFR Cluj. Harlem Gnohere are 58 de goluri în campionatul României, dar numai de trei ori a punctat în poarta ardelenilor.

Dacă meciurile din Liga 1 nu ar fi fost suspendate, primele două clasate ar fi avut derby chiar săptămâna viitoare. CFR Cluj are patru puncte avans față de FCSB.