Nicolae Badea s-a înfuriat când a aflat că a fost înlăturat chiar antrenorul pe care el l-a convins să vină la echipă. A anunţat că nu vrea să mai investească niciun ban, iar consecinţele se anunţă a fi catastrofale.
Nicolae Badea îşi retrage sprijinul financiar de la Dinamo
Mircea Rednic era chiar în biroul lui Nicolae Badea când a aflat, prin SMS, că a fost înlocuit cu Flavius Stoican. Şocat, „Puriul” l-a anunţat pe fostul acţionar majoritar ce veste a primit. Potrivit telekomsport.ro, Badea a reacţionat şi le-a transmis lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, şi membrilor DDB că îşi retrage sprijinul financiar.
Mai mult decât atât, acesta îi va îndepărta de echipă şi pe sponsorii pe care i-a adus la Dinamo. Una dintre firmele lui Badea, care are până în 2022 un contract de sponsonsorizare cu gruparea din Ştefan cel Mare, se va retrage.
Omul de afaceri a şi avut o reacţie categorică după ce Mircea Rednic a fost demis. „Nu am avut nicio contribuţie la decizia de azi!„, a precizat Badea pentru sursa citată anterior.
Şi ultraşii din programul DDB au luat atitudine. Surse din DDB au dezvăluit, în exclusivitate pentru AntenaSport, că aceştia nu vor să mai cotizeze la club. S-au revoltat şi au precizat că Iuliu Mureşan doar a executat anumite ordine. De altfel, în mediul online au apărut mai mulţi fani au asigurat că se retrag din programul socios.
Mircea Rednic nu îşi revine după ce a fost demis de la Dinamo
Mircea Rednic a venit cu lămuriri după ce a fost anunţat, prin SMS şi e-mail, că a fost dat afară de la Dinamo. Chiar dacă Flavius Stoican a fost numit deja în locul său, „Puriul” a dezvăluit că nu a semnat rezilierea contractului. Aşteaptă să vadă ce propunere îi va face Iuliu Mureşan.
„Mă duc la Săftica. Îmi iau lucrurile, predau totul și plec. Îmi văd de viața mea! Doar nu o să stau acum să mă rog de Mureșan să rămân la Dinamo.
Este surpriza vieții mele, nu credeam vreodată că mi se poate întâmpla așa ceva. Vreau să văd și ce-mi propun ei ca să reziliem, pentru că eu nu am semnat nimic. Ce înseamnă un comunicat?
Între mine și Dinamo este un contract, iar eu nu am semnat vreo reziliere. O să vedem ce termeni financiari îmi vor propune cei din conducere„, a reacţionat Mircea Rednic la fanatik.ro.
- Dinamo riscă să intre în colaps financiar
- Nicolae Badea şi-a retras sprijinul după ce Mircea Rednic a fost demis
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi AntenaPLAY, pe 25 septembrie
- Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu!
- Marius Şumudică, mesaj clar pentru Gigi Becali înainte de debutul lui Drăguş: „Atâţia atotştiutori în fotbal!”
- Premieră mondială: FRF anunță introducerea cartonașului negru în fotbal! Nu va fi acordat jucătorilor
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”



































