Infarct Ovidiu Hațegan | Problemele avute de cel mai bun arbitru român, la ora actuală, a venit ca un șoc pentru lumea fotbalului din România. Fostului său coleg, Marius Avram, nu i-a venit să creadă când a auzit.
Vestea l-a șocat pe Marius Avram, care susține că arbitrii români fac teste din șase în șase luni.
”Am citit azi dimineață, nu mă așteptam. Este absoult șocant. Vestea a venit ca un șoc pentru tot arbitrajul românesc. El este un sportiv tânăr. El este un arbitru de elită, numărul 1 în România, cu șanse mari să arbitreze finale de competiții europene. Vestea asta are și implicații din punct de vedere sportiv. Este un șoc, efectiv.
Ceea ce mă face să fiu optimist, este faptul că arbitri sunt monitorizați, din șase în șase luni. Facem același traseu ca și fotbaliștii. Unul dintre cele mai riguroase teste este cel de inimă. Faptul că până acum nu s-a descoperit nimic, mă face să fiu optimist că recuperarea lui va fi rapidă”, a declarat Marius Avram la AS.ro.
Infarct Ovidiu Hațegan
Chiar dacă Hațegan se gândește la retragere, conform informațiilor AntenaSport, Avram consideră că centralul din Arad ar mai putea continua, dar totul depinde de el.
”Este tată de familie, are copii, totul depinde de el. Este tânăr, poate sănătatea lui va fi pe primul loc. Ca reprezentant al arbitrajului românesc, îmi doresc să revină cât mai repede. Ceea ce eu sper este să îi dea Dumnezeu sănătate.
Eu îl știu ca un tip ambițios, cât timp medicii îi vor permite, cred că va reveni pe teren. Depinde de el și de medici”, consideră Marius Avram.
Ovidiu Hațegan vrea să se retragă din arbitraj
Ovidiu Hațegan vrea să se retragă din arbitraj după ce a suferit un infarct. Recent, arbitrul român de 41 de ani a fost operat de urgență la Timișoara, unde i s-a montat un stent.
”E stabil, e conștient! Se poate plimba. E bine că este tânăr și sportiv. Nu se pune problema de complicații. În ceea ce privește cariera sportivă, depinde de cum vor evolua lucrurile și de el”, a spus Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare.
- Ovidiu Hațegan a făcut infarct
- Situația lui Ovidiu Hațegan
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Andrei Nicolescu a oferit imaginea serii după Dinamo – Farul Constanţa 4-0
- Cătălin Cîrjan a rămas surprins după Dinamo – Farul 4-0: „Nu am văzut de mult aşa ceva”. Cui i-a dedicat golul
- Sabău a evitat întrebarea după Dinamo – Farul 4-0: „Nu comentez!”. Laude pentu „câini”
- Ajutor pentru Gigi Becali. Omul care l-a convins pe Laurenţiu Reghecampf să vină la FCSB
- Alexandru Chipciu a răbufnit după Voluntari – U Cluj: „Nu avem reguli! LPF, FRF, cine trebuie să facă?”


































