Ionuţ Badea, noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

Dan Roșu Publicat: 30 septembrie 2024, 14:27

Comentarii
Ionuţ Badea, noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

Ionuţ Badea, în timpul unui meci - Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ionuţ Badea este noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo. Anunţul a fost făcut de managerul coordonator Ionel Dănciulescu, prin intermediul platformelor oficiale de comunicare ale clubului din Ştefan cel Mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fost jucător dinamovist în două perioade, 2000-2001 şi 2003-2005, Ionuţ Badea este licenţiat UEFA Pro, a pregătit 8 echipe de club în carieră şi a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 şi 2017.

Ionuţ Badea, noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo

“Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viaţa mea şi asta nu se uită. Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce-nseamnă să fii important pentru ceva sau cineva.

Dinamo mi-a dat asta! Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenenţa oamenilor care activează acolo, cu dorinţa lor de a face ceva important în viaţă. Un asemenea moment a venit acum şi pentru mine. Acela de a împărtăşi din experienţa mea antrenorilor şi tinerilor jucători din Academie”, a declarat Ionuţ Badea.

48 de meciuri a jucat Ionuţ Badea pentru Dinamo în prima ligă. Cu echipa din Ştefan cel Mare a câştigat titlul de campion în 2004 şi de trei ori Cupa României, 2001, 2004 şi 2005. Dacia Piteşti, Aro Câmpulung, Dinamo, FC Braşov, Oţelul Galaţi, FC Vaslui şi FC Argeş sunt echipele la care a evoluat Ionuţ Badea.

Reclamă
Reclamă

8 echipe de club a pregătit Ionuţ Badea în cariera de antrenor: FC Argeş (două mandate), Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu şi UTA.

28 de meciuri a adunat Ionuţ Badea, ca antrenor secund, pe banca tehnică a echipei naţionale a României: 18 cu selecţionerul Anghel Iordănescu şi 10 cu regretatul Christoph Daum.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va străluci în ultimele meciuri din faza grupelor de la Campionatul Mondial?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
5:00

VIDEOCapul Verde – Arabia Saudită 0-0. Calificare istorică în 16-imi pentru naţionala lui Joao Paulo. Bucurie uriaşă pe teren

3:57

VideoPortarul a “comis-o” incredibil în Uruguay – Spania. Alex Baena a profitat de gafa uriaşă şi a marcat

3:44

LIVE VIDEOUruguay – Spania 0-1. Eroarea lui Muslera a adus victoria pentru iberici. Final cu scandal la Guadalajara

2:38

Ce se întâmplă cu Didier Deschamps? Anunţul făcut de francezi, după victoria la scor cu Norvegia

2:37

Revoltă uriaşă în Franţa, după victoria la scor cu Norvegia. Ce i-a deranjat pe francezi: “Dezgustător”

1:23

Record impresionant pentru jucătorul venit de pe bancă, la Mondial. A scris istorie după ce a marcat şi a pasat decisiv

1 Cum arată în timp real 16-imile Campionatului Mondial 2026? S-au stabilit şase meciuri 2 VideoDramatism incredibil în SUA – Turcia! Faza care a decis totul, în minutul 90+8 3 „Blat la Mondial”. Meciul care a ridicat suspiciuni uriașe: „Au semnat Pactul și sunt fericite” 4 Liverpool, ofertă uriaşă pentru Andrei Raţiu! Suma pe care o poate primi Rayo în schimbul fundaşului naţionalei 5 În mijlocul Mondialului, tocmai a avut loc cel mai scump transfer din istoria Premier League 6 Mihai Pintilii semnează! Unde ajunge fostul secund de la FCSB
Citește și