Ionuţ Chirilă şi-a anunţat revenirea după ce Academica Clinceni a obţinut două victorii la rând în Liga 1. „Eu sunt antrenorul şi mă voi prezenta la antrenamente. Am creat o filosofie de joc!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 11 decembrie 2021, 12:25

Comentarii
Ionuţ Chirilă şi-a anunţat revenirea după ce Academica Clinceni a obţinut două victorii la rând în Liga 1. „Eu sunt antrenorul şi mă voi prezenta la antrenamente. Am creat o filosofie de joc!

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Chirilă i-a avertizat pe conducătorii clubului din Clinceni că nu poate fi ţinut departe de jucători. Ameninţă că, de săptămâna viitoare, va conduce antrenamentele. Până atunci, aşteaptă să i se comunice dacă i s-a reziliat unilateral contractul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ionuţ Chirilă, hotărât să se întoarcă la Academica Clinceni

Sunt victorii normale. Noi, acum o lună și jumătate, într-un meci amical care a inaugurat baza de la Craiova, am mai învins Craiova lui Mititelu, cu 3-2, era Stoican atunci. Un meci amical. După partida cu Dinamo au început meciurile cu echipe accesibile din zona noastră, așa cum a fost cel cu Mediaș, pe care puteam să-l câștigăm.

Este o victorie în urma muncii care s-a făcut cu foarte mare seriozitate și care s-a întrerupt din niște motive pe care doar unii le cunosc, eu nu le cunosc. Sunt antrenorul echipei, pe 15 mă voi prezenta la antrenament, dacă nu ajungem la un consens. Împreună cu preparatorul meu fizic voi face programul de antrenament al echipei și îmi voi desfășura activitatea.

Până când clubul va lua o decizie. Dacă îmi desface unilateral contractul sau dacă mă lasă să îmi duc munca mai departe. Am spus că în șase luni de zile vom fi o echipă puternică, am avut două luni la dispoziție, am creat o filosofie de joc. Academica Clinceni face un joc de posesie și de circulație bun. S-a creat o filosofie de joc. Am spus că putem face o echipă competitivă”, a declarat Ionuț Chirilă la sport.ro.

Fără Chirilă pe bancă, Academica a învins-o cu 1-0 pe Dinamo. Vineri s-a impus şi cu echipa lui Adrian Mititelu şi a urcat pe penultimul loc în Liga 1. Are cu un punct mai mult decât gruparea din Ştefan cel Mare, care urmează să primească vizita Chindiei Târgovişte.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:27

Robert Niţă a văzut victoria lui Dinamo cu Farul şi nu s-a ferit: „E şi conjunctură”

20:21

Ilie Dumitrescu, avertisment pentru tricolori înaintea duelului cu Suedia: „Nu joci cu Cipru”

19:59

Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara 2-3. Prima victorie în deplasare a sezonului pentru Florin Maxim

19:57

VIDEOLăcrămioara Perijoc, victorie la Campionatele Europene de box, live în AntenaPLAY. Buleu şi Găvae, învinşi

19:48

Decizia-şoc luată de Mirel Rădoi după ce nu a vrut să se întoarcă la FCSB

18:59

Damjan Djokovic a ajuns în liga a doua după plecarea de la CFR Cluj! Croatul a și debutat la noua sa echipă

1 Primele 2 mutări pe care Laurenţiu Reghecampf le face la FCSB 2 EXCLUSIVGigi Becali a spus când va deveni Laurenţiu Reghecampf oficial antrenorul FCSB-ului: „S-a rezolvat” 3 Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali 4 Denis Alibec, eliminat într-un mod incredibil în pauza meciului Dinamo – Farul, după un scandal uluitor! 5 Anunţul făcut de Dan Petrescu la scurt timp după ce Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu FCSB 6 Singurul jucător al Barcelonei criticat dur în startul de sezon perfect: „Încearcă, dar degeaba! Nu e un star!”
Citește și