Juan Jose Melero Marin a semnat un precontract cu Dinamo, săptămâna trecută. Acesta s-a angajat să împrumute clubul cu jumătate de milion de euro, susţine Prosport. În situaţia în care ibericii nu ar fi cumpărat clubul, până la urmă, suma de 500.000 de euro ar fi ajuns înapoi la ei, din drepturile TV.
În cazul în care viramentul va fi făcut vineri, Ionuţ Negoiţă ar putea plăti anumite datorii către ANAF, dar şi restanţe salariale ale fotbaliştilor. Jumătatea de milion ar putea deveni una esenţială pentru club.
Cosmin Contra are mare încredere în Melero Marin
Cosmin Contra le dă speranţe fanilor din Ştefan cel Mare. Fostul selecţioner îl consideră pe Melero Marin un adevărat profesionist.
"Pot să spun că domnul Melero este un adevărat profesionist. Un om care cunoaște și este cunoscut de foarte multă lume în fotbalul spaniol. În perioada în care eu am condus echipa, dânsul era director general și pot spune că nu a prins o perioadă foarte calmă, reușind, alături de președintele Angel Torres, să scoată Getafe din criza financiară în care se afla.
A fost un moment greu pentru club. Am interacționat foarte puțin cu dânsul, însă mi-a lăsat impresia unui profesionist desăvârșit, o persoană influentă, un om apreciat, faptul că a fost vicepreședinte al federației fiind o recomandare în acest sens”, spunea Contra, la începutul lunii.
- Ionuţ Negoiţă le cere spaniolilor 500.000 de euro
- Vineri e ultima zi în care Melero Marin mai poate cumpăra Dinamo
- Argentina - Egipt e marţi, de la ora 19:00, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- Elveţia - Columbia e marţi, de la ora 23:00, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- Ionuţ Şerban, gata de revenirea pe teren, după o luptă grea cu o boală teribilă! Echipa cu care s-a înţeles
- Decesul lui Radu Mărginean: Tatăl fostului fotbalist i-a implorat în genunchi pe medici să îi salveze fiul!
- FRF, prima reacţie după ce au fost aprobate modificările la Legea 4! Ce se schimbă pe stadionale din România
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență

































