"A fost greu, nu am jucat de 4 luni şi se simte la picior, la cap. Nu am avut dinamică. Sunt bucuros că am terminat meciul cu bine. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

A fost uşor, nu am avut niciun simptom. A fost greu că am stat într-un spital, dar am fost singur în cameră. A fost uşor", a spus Rodriguez după meci. 

Jonathan Rodriguez a revenit în România pe 16 iunie

Argentinianul a revenit în România pe 16 iunie şi a fost plasat în carantină pentru 14 zile, rezultatul fiind pozitiv la prima testare. În 10 din acele zile, sud-americanul a stat în spital. 

"Rodriguez este deja luat la spital. Ce să fac acum? El oricum nu juca la noi, a venit târziu. E un mare ghinion pentru el că a fost depistat pozitiv. 

El nu va juca. Echipa sigur că pierde într-un fel și altul. Sper să îi găsească înlocuitorul potrivit și să îl ajute Dumnezeu să se facă sănătos și să revină”, spunea Valeriu Iftime, la finalul lunii iunie.