Valentin Lazăr a dezvăluit la Prosport Live că unii dintre dinamoviști și-ar putea căuta dreptatea în justiție.
"S-a făcut un grup al jucătorilor când s-a aflat de acest șomaj tehnic și fiecare și-a expus punctul de vedere. Nu prea ai de ales. Accepți. După vei intra într-o renegociere a salariilor cu clubul. Am luat cam toți jucătorii la cunoștință. Rămâne de văzut ce jucători vor accepta și care nu. Se poate începe o luptă împotriva clubului, există căi de atac”, a spus Valentin Lazăr.
Ionuț Negoiță nu vrea să mai dea bani la Dinamo
Finanțatorul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, a anunțat încă de săptămâna trecută că n-are de gând să se mai implice financiar la echipă.
"Trebuie să găsească soluţii, dacă vor să mai aibă club. E vorba de a fi sau a nu fi. Pe mine m-ar durea sufletul să nu mai fie, dar dacă nu, înseamnă că atât se poate. Eu sunt istorie la Dinamo! Dacă nu vine cineva, că e unul, o sută, suporteri sau ce sunt ei, să facă ceva, nu există viitor", a anunţat Ionuţ Negoiţă în exclusivitate pentru AntenaSport.
- Jucătorii lui Dinamo au fost trimiși în șomaj tehnic
- Decizia clubului i-a înfuriat pe unii dintre fotbaliști
- Ionuț Negoiță nu vrea să mai bage bani la echipă
- Argentina - Capul Verde e vineri spre sâmbătă noapte, de la ora 01:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Columbia - Ghana e vineri spre sâmbătă noapte, de la ora 04:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Decesul lui Radu Mărginean: Tatăl fostului fotbalist i-a implorat în genunchi pe medici să îi salveze fiul!
- FRF, prima reacţie după ce au fost aprobate modificările la Legea 4! Ce se schimbă pe stadionale din România
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”

































