LFP e mulţumită de decizia ca, începând cu sezonul viitor, Liga 1 să aibă la start 16 echipe. "E o soluţie fericită", susţine Justin Ştefan.
“Cred că decizia de astăzi apără cumva principiul integrităţii competiţiei sportive. În mod normal competiţiile trebuie terminate pe teren, din păcate nici în play-off, nici în play-out nu s-au putut disputa unele meciuri.
Justin Ştefan: “Campionatul cu 16 echipe, o soluţie fericită”
Dacă am fi aplicat anumite criterii de departajare, cred că nu s-ar fi respectat total criteriul meritului sportiv. Soluţia cu 16 echipe în acest moment de criză reprezintă o soluţie fericită. O vedem cu toţii, din păcate nu am reuşit să disputăm toate meciurile pe teren. O extindere a calendarului pentru play-out ar fi permis disputarea meciurilor.
Sper că din ceea ce am trăit în acest sezon să ajungem să avem un sezon 2020/2021 cu toate meciurile disputate pe teren. Cred că ar fi fost un câştig pentru fotbalul românesc să reuşim să jucăm toate meciurile pe teren. Trebuie să privim înainte şi să progresăm. Dacă tot discutăm în contradictoriu cu FRF să ascultăm argumentele şi să progresăm”, a spus Justin Ştefan, la Digi Sport.
Dinamo, salvată de la retrogradare
Propunerea celor de la LPF pentru FRF a fost un campionat cu 16 echipe şi un clasament al acestui sezon în urma sistemului puncte adunate din sezonul regulat şi play-out sau play-off / numărul total de meciuri disputate.
Totuşi, FRF a acceptat doar trecerea la un sistem cu 16 echipe. Clasamentul Ligii 1 a fost îngheţat, situaţie în care Dinamo a fost salvată de la retrogradare, iar Chindia va lupta pentru suprevieţuire cu Mioveni.
- Liga 1 va avea 16 echipe, din sezonul 2020-2021
- Dinamo a scăpat de retrogradare
- Columbia - Portugalia e duminică, de la ora 02:30, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Iordania - Argentina e duminică, de la ora 05:00, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
































