Lionel Messi şi Jordi Alba au fost suspendaţi un meci după ce au lipsit de la MLS All-Star Game fără aprobare prealabilă, a anunţat liga americană.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Messi, atacantul echipei Inter Miami, şi coechipierul său, Jordi Alba, nu au jucat miercuri, deşi nu erau accidentaţi, chiar dacă erau incluşi în lotul All-Star.

Lionel Messi şi Jordi Alba, suspendaţi în MLS

„Conform regulilor ligii, orice jucător care nu participă la All-Star Game fără aprobarea prealabilă a ligii nu poate juca în următorul meci al clubului său”, a precizat MLS într-un comunicat.

Suspendarea îl va împiedica pe Messi, principala atracţie a ligii, să joace sâmbătă în meciul echipei Inter Miami împotriva FC Cincinnati. Messi a marcat 18 goluri în acest sezon.

„Ştiu că Lionel Messi iubeşte această ligă. Nu cred că există un jucător – sau oricine altcineva – care să fi făcut mai mult pentru Major League Soccer decât Messi. Înţeleg pe deplin, respect şi admir angajamentul său faţă de Inter Miami şi respect decizia sa”, a declarat Don Garber, comisar al MLS, într-un comunicat. „Din păcate, avem o politică de lungă durată privind participarea la All-Star Game şi a trebuit să o aplicăm. A fost o decizie foarte dificilă.”

Fără Lionel Messi şi Jordi Alba, selecţionata MLS a câştigat All-Star Game

Selecţionata Major League Soccer, fără argentinianul Lionel Messi, a învins cu scorul de 3-1 echipa vedetelor din Liga Mexicană, în MLS All-Star Game, miercuri, la Austin (Texas).

Pentru nord-americani au marcat Sam Surridge, Tai Baribo (ales MVP-ul meciului) şi Brian White, în timp ce unicul selecţionatei Ligii MX l-a avut ca autor pe Gilberto Mora (16 ani), noua perlă a fotbalului mexican.

Lionel Messi şi spaniolul Jordi Alba, colegul său de la Inter Miami, nu s-au prezentat la Austin pentru a evolua în selecţionata MLS. Absenţa lor nu a fost anunţată oficial decât miercuri dimineaţă, precizează EFE.