Marius Lăcătuș ține cu CFR Cluj în lupta pentru titlu. Legendarul fotbalist al Stelei are o relație excelentă cu Edi Iordănescu. Antrenorul clujenilor l-a determinat pe Lăcătuș să simpatizeze marea rivală a celor de la FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marius Lăcătuș, lovitură pentru Gigi Becali și FCSB

„Cred că astea vor rămâne până la final (n.r. – FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova) în această luptă. Favorită nu am, pentru că nu e chiar atât de simplu, dar mi-aș dori să câștige Edi (n.r. – Eduard Iordănescu), pentru că am lucrat împreună, ne cunoaștem de atâta timp și mi-aș dori ca el să câștige campionatul”, a declarat Marius Lăcătuș pentru ProSport.

Edi Iordănescu, bunul prieten al lui Marius Lăcătuș, va rata derby-ul cu FCSB de vineri. Antrenorul clujenilor a fost eliminat în timpul meciului cu UTA Arad din urmă cu două etape. Iordănescu a fost suspendat două meciuri și a primit o amendă de 360 de lei. 

Marius Lăcătuș a cucerit 10 titluri de campion în Liga 1, toate în tricoul Stelei. Cel mai important trofeu din cariera lui este Cupa Campionilor Europeni din 1986.

FCSB – CFR Cluj, derby-ul de titlu în Liga 1

FCSB și CFR Cluj sunt echipele care și-au disputat titlul în Liga 1 în ultimele sezoane. În 2018 și 2019, bucureștenii au terminat pe locul secund. Excepție face stagiunea precedentă, când roș-albaștrii au terminat doar pe locul 5.

Clujenii au câștigat ultimele trei ediții de campionat. Când s-au luptat cu FCSB pentru trofeu, diferența n-a fost niciodată mai mare de două puncte la finalul sezonului.

FCSB nu și-a mai învins rivala de cinci meciuri. În acest interval, CFR Cluj a reușit să obțină patru victorii.

Derby-ul de titlu dintre FCSB și CFR Cluj se joacă vineri, de la 20:30, LIVE TEXT pe AS.ro. Meciul va fi condus la centru de Ovidiu Hațegan.