Mircea Sandu (67 de ani) se află la Nisa în perioada pandemiei. LPF ia în calcul mai multe scenarii de reluare a campionatului, dar fostul șef al Federației a găsit o altă soluție.
"După părerea mea, în două săptămâni s-ar putea mişca lucrurile, în sensul că echipele ar putea relua pregătirea. Jucătorii pot fi testaţi, pot fi carantinaţi, arbitrii, oficialii la fel. Şi apoi, meciurile să se joace fără spectatori", a spus Mircea Sandu pentru Gazeta Sporturilor.
Mircea Sandu: "Se plânge România de spectatori?!"
3.500 de spectatori a fost media de asistență din acest sezon. Gică Hagi este împotriva ideii disputării partidelor cu porțile închise.
"Se plânge România de spectatori?! Hai, să fim serioşi! Cât e media la prima ligă? 1.500-2.000 probabil. Cu ei sau fără e cam acelaşi lucru, plus că e o situaţie de criză. Să se plângă de spectatori şi stadioane pline Germania, Anglia, nu România. Deci, România a cam acceptat deja varianta fără spectatori, fără să fie ceva premeditat din moment ce oricum tribunele s-au depopulat aproape în întregime în ultimii ani", a spus Mircea Sandu pentru sursa citată.
- Mircea Sandu susține ideea reluării campionatului cu porțile închise
- Fostul președinte al FRF consideră că aceasta ar fi cea mai bună soluție
- 3.500 de spectatori a fost media de asistență din acest sezon
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Dinamo încearcă marea lovitură: negociază cu internaţionalul român de mai multe luni
- Cristiano Bergodi taie în carne vie: jucătorii care nu mai sunt doriţi la U Cluj
- Dan Şucu s-a decis: starul de la Rapid, pus pe lista de transferuri
- OFICIAL | Bombă în Liga 1. Internaţionalul român fost la FCSB a semnat cu o rivală
- Flavius Stoican, după ce Farul s-a salvat: “Pentru constănţeni!”. Ce spune de viitorul său

































