Alexandru Cicâldău a rezistat pe teren mai puţin de două minute. Decarul Craiovei şi-a speriat şi colegii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Sunt bucuros pentru Cicâ pentru că se putea să se întâmple o nenorocire. Am crezut că s-a întâmplat o nenorocire, a căzut şi nu a mai mişcat. Mulţumim lui Dumnezeu că nu a fost nimic", a spus Dan Nistor după meci.

Şi Andrei Ivan a dezvăluit că s-a speriat când şi-a văzut colegul prăbuşit pe gazon. 

"Mi-am făcut griji pentru colegul meu, Alex. Chiar mi-a fost frică. Mă bucur că este bine!", a spus şi Andrei Ivan. 

Care este starea lui Alexandru Cicâldău

În minutul 2, Cicâldău a fost atacat brutal la o fază de la centrul terenului de Artean. Acesta nu a mai putut continua partida şi a fost înlocuit cu Mateiu. Pentru a se asigura că totul este sub control, Cicâldău a fost dus cu ambulanţa la spital pentru investigaţii suplimentare.

Decarul Craiovei a revenit la stadion în a doua repriză. Clubul a făcut anunţul.

"Alex Cicaldau s-a intors la stadion si se afla in afara oricarui pericol", se arată în comunicatul remis de Craiova.