Nicolae Stanciu, desemnat cel mai bun mijlocaş din Cehia! "A fost ca un uragan"

Silviu Corneanu Publicat: 8 iulie 2020, 17:59 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:35

Comentarii
Nicolae Stanciu, desemnat cel mai bun mijlocaş din Cehia! "A fost ca un uragan"

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Stanciu a fost unul dintre cei mai constanţi jucători ai celor de la Slavia, în acest sezon, atât în campionat, cât şi în Champions League. Românul a impresionat şi după reluarea competiţiilor sportive, întrerupte de pandemia de COVID-19.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Stanciu, lăudat de cei de la Slavia

"După reluarea competiției, internaționalul român a fost ca un uragan, reușind să marcheze două goluri în șapte meciuri, la care se adaugă șapte pase decisive.

Mijlocașul ocupă primul loc și în ceea ce privește numărul șanselor de gol pe care le-a realizat, ajungând la 65 de astfel de situații pentru coechipierii săi.

Se confirmă astfel că premiul pentru cel mai bun mijlocaș îi aparține fără nicio discuție", au scris cei de la Slavia pe site-ul oficial.

Nicolae Stanciu a anunţat că va rămâne, cu siguranţă, la Slavia Praga şi în sezonul viitor.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Laurenţiu Reghecampf titlul cu FCSB în acest sezon de Liga 1?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:25

Real Madrid pregătește deja primul transfer pentru vara anului 2027! Puștiul de numai 18 ani, așteptat în La Liga

23:24

EXCLUSIV„Simplu”. Florin Răducioiu ştie de ce are nevoie România în duelurile din Liga Naţiunilor. Cum l-a descris pe Gică Hagi

23:03

„Nici dacă vine Mourinho”. Gigi Becali, ironizat de rivalii de la Rapid după promisiunile lui Reghecampf

22:44

Amenda primită de Universitatea Craiova pentru incidentele de la derby-ul cu FCSB, câştigat de olteni cu 5-0!

22:21

Decizia luată de antrenorul lui Eyupspor, după ce Horațiu Moldovan a încasat 5 goluri la meciul cu Fenerbahce

22:10

„Hagi îl ştie de mic” Cum va arăta primul 11 al României în opinia lui Mutu! Lăcătuş vede o altă echipă a naţionalei

1 OFICIAL | Marius Baciu a plecat de la FCSB. Anunţul oficial al roş-albaştrilor 2 Mihai Pintilii, anunţ tranşant după ce Gigi Becali a transmis că are uşa deschisă la FCSB! 3 Marius Baciu şi-a găsit echipă, după ce a fost demis de Gigi Becali de la FCSB 4 Pintilii şi-a dat demisia! Se întoarce la FCSB? Prima reacție a tehnicianului 5 Robert Ilyeș și-a găsit echipă. Cu cine semnează: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac” 6 Doliu pentru Laurențiu Reghecampf și în fotbal. S-a stins fostul lui patron
Citește și