Marius Șumudică îi face praf pe jucătorii CFR-ului
”Am un semn de întrebare, mă uitam la golul lui Junior Morais, nu am văzut în viața mea, i-a luat din careul lui și până în careul celălalt, am crezut că îi ține unul cu zgârciul din tribună pe cei de la CFR Cluj. Ia uitați-vă cum trece de ei fără probleme. Asta e diferență între campioană și echipa de pe locul 8? Se poate întâmpla așa ceva? E greu de crezut în orice campionat.
Dacă îmi arăți la Manchester City că ia unul mingea din 16 și se duce până în 16, zic ’Bravo’! Eu am fost șocat. Lipsă de agresivitate, să nu poți să îl oprești, e neputință, alergau pe lângă el. Nu îi pun faza aia în cârcă lui Petrescu. Cred că și pe el l-a pus pe gânduri”, a declarat Marius Șumudică, potrivit digisport.ro.
Dan Petrescu a dat de pământ cu jucătorii după victoria chinuită cu Rapid
CFR Cluj a învins-o cu 2-1 pe Rapid, în etapa a 27-a a Ligii 1. Jucătorii lui Dan Petrescu s-au impus in extremis și s-au distanțat la opt puncte de FCSB. La final, ”Bursucul” a fost un car de nervi și a pus tunurile pe elevii săi.
”Bună întrebare! Nu vezi fața mea? Eu sunt de vină că sunt antrenor. Nu am știut ce să fac la pauză. În afară de rezultat, dezastru. Au fost penibili în repriza a doua. Dacă ei cred că mai câștigă un meci, se înșeală. E cea mai proastă repriză de când sunt la CFR. Niciun jucător, poate doar Graovac, nu s-a salvat.
Nu avem nicio șansă, nici la campionat, nici la Europa. Nu mai e o întâmplare că am fost egalați. Nu vorbesc după meciuri, trebuie să mă calmez. E altă echipă, alți jucători. Voi face schimbări, e singura șansă. Parcă nu voiau să joace”, a răbufnit Dan Petrescu la finalul meciului.
- Marius Șumudică îi face praf pe jucătorii CFR-ului
- Ce l-a uimit pe fostul antrenor al ardelenilor
- Brazilia - Japonia e luni, de la ora 20:00, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Germania - Paraguay e luni, de la ora 23:30, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo

































