Atacantul Astrei știe că este cunoscut drept unul dintre fotbaliștii cei mai capricioși din campionat, dar are un plan pentru atunci când va deveni antrenor: ”O să iau niște lecții de la Șumudică probabil”.
Denis Alibec: Lecții de la Șumudică pentru fotbaliștii capricioși
Unul dintre cei mai valoroși jucători din Liga 1, Denis Alibec are și reputația unui jucător extrem de greu de strunit.
Întrebat cum se va comporta atunci când va schimba golurile din careu cu banca tehnică, el a recunoscut că lecțiile lui Șumudică pe vremea când era antrenor la Astra îi vor fi probabil de folos.
”Nu știu, chiar mă întreb. M-am întrebat și eu asta”, a mărturisit el zâmbind într-un interviu pentru FRF.
Denis Alibec: ”Pentru familie, pentru țara mea”
Denis Alibec recunoaște că încă nu este la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic dar că speră să fie bine până la ora jocului cu Irlanda de Nord.
Meciul se va transmite pe 4 septembrie, de la ora 21:45, în format LiveText pe AntenaSport
"Sunt foarte mândru că sunt aici. Prima dată când am vorbit cu el (n.r. selecţionerul Mirel Rădoi) mi-a spus să mă pregătesc bine, că sunt în vizorul naţionalei şi să dau totul pe teren.
Am jucat în toate sistemele posibile de-a lungul carierei. Depinde de mine cum voi fi în momentul respectiv şi dacă voi juca în primul rând.
Contează mult pentru mine în primul rând să marchez la echipa naţională. Pentru familie, pentru ţara mea, şi după normal că mă va ajuta şi la un transfer dacă va fi cazul", a declarat Alibec în cadrul interviului.
- Denis Alibec vrea să plece de la Astra Giurgiu
- Marius Șumudică l-a dorit pe atacant în Turcia, la Gaziantep
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă


































