Închide meniul

"Pasăm mai mult!" Marinos Ouzounidis a adus tiki-taka la Universitatea Craiova. "Ne-a zis să nu ne panicăm"

Alexandru Ivan Publicat: 19 februarie 2021, 20:00 / Actualizat: 12 mai 2021, 8:16

Comentarii
"Pasăm mai mult!" Marinos Ouzounidis a adus tiki-taka la Universitatea Craiova. "Ne-a zis să nu ne panicăm"

Craiova - Hermannstadt 1-0

Craiova a încercat să presteze un joc mai elaborat odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Marinos Ouzounidis. Oltenii spun că diferențele față de Corneliu Papură sunt evidente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marinos Ouzounidis i-a impresionat pe jucătorii Craiovei

"Am controlat meciul de la început. Am fi putut să înscriem mai mult. Contează că am câștigat. Ouzounidis ne-a pus mai mult să pasăm, să ținem posesia, să controlăm jocul. Ne-a zis să nu ne panicăm pe final. Avem jucători cu calitate. Noi vrem să câștigăm fiecare meci. Nu ne gândiom încă la titlu. Vrem să intrăm în play-off cu maxim de puncte", a spus Andrei Ivan, la Digi Sport. 

Andrei Ivan s-a declarat totuși dezamăgit că nu a reușit să marcheze. A fost a doua etapă la rând fără gol marcat pentru atacantul de 24 de ani.

"Am dat totul. Asta fac la fiecare meci. Mi-am făcut treaba în atac, păcat că nu am marcat", a completat Ivan. 

Andrei Ivan a înscris patru goluri în acest sezon de Liga 1. În total, el are 25 de reușite în cele peste 100 de meciuri jucate pentru Universitatea Craiova.

Reclamă
Reclamă

Alexandru Cicâldău: "Lucrăm să ținem mingea"

Și Alexandru Cicâldău a sesizat aceeași diferență de exprimare în jocul Craiovei. Golgheterul oltenilor vrea însă ca echipa lui să arate și mai bine.

"Înainte să înscriu am avut o ocazie mare, se mai întâmplă. Important e că am câștigat. Nu ne uităm la cei din faţă. Ne-ar plăcea să fie diferența mai mică, dar ne uitam în primul rând la noi.

 Am avut destule ocazii în prima repriză. În a doua parte am apărat rezultatul. Cred că echipa arată bine. Este loc de și mai bine. Lucrăm la antrenamente să ținem mingea la noi, să pasăm cât mai mult", a spus Alexandru Cicâldău. 

Reclamă

Jucătorul Craiovei a declarat că vrea să joace în naționala lui Mirel Rădoi. De altfel, Cicâldau are deja 10 prezențe la selecționata de seniori a României. "Dacă consideră că merit să fiu acolo, aștept convocarea", a spus "decarul" Craiovei.

Cicâldau a reușit unicul gol al meciului cu Hermannstadt din lovitură libera, în minutul 23. A fost al 8-lea gol din acest sezon pentru fostul mijlocaș de la Viitorul.

Universitatea Craiova – Hermannstadt 1-0

Marinos Ouzounidis a bifat prima victorie pe banca Craiovei, în Liga 1. Grecul a câștigat două din cele trei partide jucate de când a venit în Bănie. Grație succesului cu Hermannstadt, Craiova s-a apropiat la un singur punct de FCSB și CFR Cluj, dar cele două au câte un meci mai puțin disputat.

După seria de șase remize consecutive, formația din Bănie a bifat a treia victorie din ultimele patru etape. Craiova s-a calificat și în “sferturile” Cupei României, unde va da piept cu Chindia Târgoviște.

Hermannstadt n-a reușit să producă o nouă surpriză, după ce a învins-o in etapa precedentă pe FCSB. Sibienii rămân pe locul 14 în Liga 1. Doar Voluntari și Poli Iași stau mai rău decât echipa lui Liviu Ciobotariu.

Craiova se pregătește de două jocuri consecutive cu Chindia Târgoviște, unul în Liga 1 și altul în Cupa României. De cealaltă parte, Hermannstadt va primi vizita lui Sepsi în următoarea etapă de campionat.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:59 2 feb.
UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Karim Benzema a semnat!
23:20 2 feb.
FC Botoşani nu mai bate de şase meciuri. Valeriu Iftime: “Lucrurile sunt grave!”
22:42 2 feb.
Sorana Cîrstea, victorie la pas în primul tur la Transylvania Open! Rezultatele zilei de la Cluj-Napoca
22:22 2 feb.
Bucuros de remiza Botoşaniului, Gigi Becali a făcut calcule de play-off: “Termin pe cinci”
22:12 2 feb.
Gigi Becali nu a stat pe gânduri! Decizia luată în privința lui Issouf Macalou de la U Cluj
22:10 2 feb.
De ce Joao Paulo nu poate juca pentru FCSB. Gigi Becali: “Trebuie să intervin ca parlamentar”
1 A trecut vizita medicală și a semnat cu FCSB! Toate detaliile despre transfer 2 Gigi Becali pregăteşte cea mai tare lovitură din ultimii ani, la FCSB: “Aş da pe el 3 milioane de euro” 3 Jucătorul care face vizita medicală şi semnează azi cu FCSB. Suma de transfer 4 Mircea Lucescu, internat de urgenţă la Spitalul Universitar! Ce se întâmplă cu selecţionerul României 5 Transfer la Universitarea Craiova. Cu ce jucător s-a înţeles Mihai Rotaru 6 Pe cine ameninţă PAOK cu judecata, după moartea celor șapte suporteri greci în România
Citește și