Florin Prunea a dat cărţile pe faţă! Deficit financiar uriaş al celor de la Dinamo în ultimul sezon

Silviu Corneanu Publicat: 7 august 2020, 9:57 / Actualizat: 7 decembrie 2022, 18:33

Comentarii
Florin Prunea a dat cărţile pe faţă! Deficit financiar uriaş al celor de la Dinamo în ultimul sezon

Mediafax Foto Florin Prunea / George Dobre via Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dinamo trece prin cea mai dificilă situaţie de la înfiinţare. "Câinii" au scăpat ca prin urechile acului de retrogradare, iar financiar clubul are mari probleme fiind salvaţi în mai multe rânduri de suporteri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Florin Prunea a dat cărţile pe faţă referitor la partea financiară şi susţine că echipa are un deficit de peste 2.000.000 de euro, doar în acest sezon.

Dinamo are un deficit de peste două milioane şi ceva de euro, numai în acest an„, a dezvăluit Prunea la Pro X.

Răducioiu, atac la conducerea clubului

Am ajuns să spunem că Dinamo, glorioasa noastră echipă, a fost salvată de o decizie la masa verde. Mi-e greu să cred că doi foşti mari dinamovişti, eu şi Ioan Andone, am ajuns să spunem că acest uriaş club a fost salvat de Federaţie. Nu am crezut că trăiesc acest moment, dar asta este.

Am fost deja foarte dur, sunt foarte dezamăgit de Dinamo, de ceea ce a însemnat acest sezon, de antrenorii schimbaţi pe placul patronului, o adevărată ruşine. Mă opresc aici, pentru că mi-e pur şi simplu scârbă să mai vorbesc despre acest subiect„, a declarat Răducioiu la Telekom Sport.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:27

Kyros Vassaras a decis arbitrul pentru Universitatea Craiova – FCSB: Gigi Becali a ameninţat cu retragerea din fotbal!

23:50 18 sept.

Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”

23:41 18 sept.

Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”

23:29 18 sept.

„Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid

23:26 18 sept.

Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”

23:11 18 sept.

Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana

1 Chivu i-a șocat pe italieni înainte de AS Roma – Inter! Decizia rară luată de un antrenor: în alte țări primea amendă 2 Gigi Becali l-a ales pe viitorul antrenor al FCSB-ului! E şi pe placul suporterilor 3 Chivu a cedat! Decizia luată de antrenorul Interului înainte de derby-ul cu AS Roma 4 Decizie radicală la FCSB: „Marius Baciu va pleca şi dacă va câştiga la Craiova!” 5 Meriton Korenica a primit o veste proastă înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB 6 Ce s-a ales de averea lui Cosmin Olăroiu, în 2026. Gigi Becali a spus câți bani are în conturi
Citește și