"El trebuia mai demult. El e Hagi, trebuie să te odihneşti, că te-ai chinuit destul. Din nimic, el a făcut Viitorul. E conştient că nu mai are ce să facă.
Pune un nou antrenor, nu mai bagă bani, câştigi din sponsori şi din drepturile TV. A făcut cea mai bună mutare. Îl ajută la sănătate", a declarat Gigi Becali la Pro X.
Gică Hagi a renunţat la banca tehnică de la Viitorul
"Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României.
Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori.
Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1", a anunţat Hagi într-un comunicat, în urmă cu câteva zile.
- Hagi a renunţat la banca tehnică a celor de la Viitorul
- Becali, sfat pentru Hagi
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, vineri, de la ora 21:45
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Măsură fără precedent luată de tunisieni, după ce Laurenţiu Reghecampf a spus că vrea să plece la FCSB
- OUT! Antrenorul din Liga 1, demis după meciul cu scandal
- A izbucnit la finalul meciului din Liga 1: nimeni nu a scăpat! „E o tentă” / „Nu poţi să te simţi umilit”
- Vestea momentului la Dinamo după victoria cu Farul. Nuno Campos, pus în dificultate
- Robert Niţă a văzut victoria lui Dinamo cu Farul şi nu s-a ferit: „E şi conjunctură”































